În urma controlului efectuat pe 26 iunie, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând SC Dona Impex SRL erau retransmise programe în plus faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu
Societatea constănţeană Dona Impex SRL a fost sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Firma a primit o amendă de 5.000 de lei în urma unui control al CNA-ului în localitatea Cogealac, acolo unde Dona Impex deţine licenţă de transmitere a programelor prin cablu. Decizia membrilor CNA a fost luată în şedinţa din 9 iulie, când s-a analizat un raport întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei nr. 8972/10.06.2009. „Distribuitorul de servicii SC DONA IMPEX SRL deţine avizul de retransmisie nr. A1664.1/17.08.2004 pentru localitatea Cogealac, jud. Constanţa. Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că SC DONA IMPEX SRL a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului", se arată într-un comunicat al CNA.
„Curata" Herarconi
Se mai spune că, în urma controlului efectuat pe 26 iunie 2009, în localitatea Cogealac, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând SC DONA IMPEX SRL erau retransmise în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, programele: KANAL D, PRO TV, EUFORIA LIFESTYLE TV, FAVORIT, ANTENA 2, ANTENA 3, N24, SPERANŢA, SPORT.KLUB, TV 1000, MYNELE, DOKU.KLUB, NATIONAL GEOGRAPHIC, SPORT.KLUB+ şi