Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Adalciza Petrescu ridică tonusul ploieştencelor prin reflexoterapie

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iulie 2009 ·

Are un stil de viaţă de invidiat. Este mereu optimistă şi energică, chiar şi atunci când are necazuri, şi transmite starea sa de bine rudelor, vecinelor şi prietenelor sale. Este reflexoterapeut cu diplomă şi îşi practică meseria fără a cere bani în schimb. Adalciza Petrescu are o poveste de viaţă cu totul deosebită. La 54 de ani, ploieşteanca, care locuieşte în zona de Vest a municipiului, are în grijă zeci de persoane, tineri şi bătrâni deopotrivă. Le ridică moralul, povestindu-le despre beneficiile medicinei alternative şi practicând reflexoterapia, tehnici orientale de meditaţie, cristaloterapia şi bioenergia. Pe toate le-a experimentat personal, în urma unor probleme de sănătate şi ale unor încercări ale vieţii cu care s-a confruntat în trecut. “Mi-au solicitat serviciile mulţi oameni, rude şi prieteni. Le fac reflexoterapie şi practic şi cristaloterapia, după care se simt ca noi. În felul acesta am scos multe femei din depresie. Şi fără să le cer vreo taxă pentru asta”, spune Adalciza. Era maseurul familiei

În copilărie, ploieşteanca, era solicitată în fiecare zi de părinţii săi pentru câteva minute de masaj. “Tata şi mama mă rugau să îi masez la umeri, sau în talpă şi să le ţin mâinile la cap, atunci când nu se simţeau bine sau când erau obosiţi. Erau ca noi după asta. Câteodată îmi dădeam seama şi singură că le este rău, fără să-mi spună ei. Aşa am descoperit că am un fel de bioenergie, că am capacităţi extrasenzoriale deosebite”, povesteşte Adalciza Petrescu. După ce a absovit Şcoala profesională de Comerţ, s-a angajat ca vânzătoare, apoi a lucrat la o editură din Ploieşti. Aşa a descoperit plăcerea lecturii. A fost atrasă de literatura din domeniul medicinei naturiste şi tradiţionale, citind şi multe cărţi despre cheia succesului în viaţă. A urmat cursuri de specialitate

În urmă cu mai bine de zece ani, Adalciza a devenit cursanta unei şco

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°