Monica Iacob-Ridzi nu a demisionat, ci a fost „demisionată“. Probabil de propriul partid, posibil de Traian Băsescu, sigur de opinia publică. Presiunea ajunsese atât de mare, iar prejudiciul de imagine atât de supărător, încât doamna Ridzi avea soarta pecetluită. Devenise un cadavru politic. Rămânea doar să apeseze cineva pe buton: au revoir, madame! Ieri, butonul a fost activat. Iar cadavrul politic a fost trimis la groapă. Sigur, o groapă cu vedere spre Parlament, dar tot cavou politic se numeşte.

Întrebarea e: cine va deconta imensa prostie afişată de PDL timp de 28 de zile? Care şef sau şefuleţ va fi descăpăţânat pentru luna neagră a partidului? Şi cum va plăti doamna Ridzi, pe linie de partid, furtuna – cu tunete şi fulgere – în care şi-a băgat şandramaua?

Să definim una dintre cele mai mari prostii politice din democraţia postcomunistă: prelungirea aproape o lună a unei crize care putea fi depăşită în două-trei zile. Şi asta – vorba unui amic – pentru „un mizilic“ de şase-şapte sute de mii de euro!? Păi, alţi miniştri, de-a lungul timpului, au prăduit sute de milioane, şi n-au stat 28 de zile sub foc încrucişat! Dar nici n-au beneficiat de o solidaritate atât de „ţigănească“ – vorba PDL-istului Cezar Preda – precum cea demonstrată în aceste săptămâni de colegii doamnei Ridzi.

Or fi învăţat politicienii ceva din coţcăria asta? Permiteţi-mi să mă îndoiesc! Reacţia confuză a preşedintelui Băsescu şi argumentaţia penibilă a deputatului Boureanu, precum şi chicotelile vâscoase ale unor PSD-işti şi PNL-işti care pot fi orice, numai fecioare nu, descriu un tablou sumbru. Nu se arată la orizont energii care să schimbe cursul politic spre azimuturi rezonabile.

O mai fi tentat vreun ministru, după acest caz, să-şi bage laba păroasă ori mânuţa fină în banii publici? De acest răspuns depinde sănătatea democraţiei româ