În exasperarea inevitabilă pe care cotidianul românesc o declanşează, o explicaţie la fel de inevitabilă a motivelor pentru care lucrurile nu se mişcă este că „mentalitatea” e de vină, şi că românii nu ştiu să fie uniţi pentru o cauză colectivă.

Două fenomene contrazic această ipoteză a dezbinării românilor, oferind deopotrivă motive de optimism şi pesimism.

Primul fenomen este cel al anunţurilor despre intervenţii medicale ieşite din comun. Ele apar cu o oarecare regularitate în massmedia, pe diverse forumuri, făcând apel la spiritul de caritate al publicului. De foarte multe ori este vorba despre un copil care a fost diagnosticat cu o boală rară, greu de tratat în general sau imposibil de tratat în România. Dacă există o cale de a salva acea viaţă nevinovată, ea implică deplasări la clinici de specialitate, şi, bineînţeles, bani mulţi. Ca şi cum toate astea nu ar fi de ajuns, adesea intervine şi presiunea timpului.

Ei bine, în multe astfel de contexte, românii devin uniţi din dorinţa de a compensa carenţele unui sistem de sănătate infernal. Se deschid conturi, circulă e-mailuri, se dau mesaje, încep să curgă bani. Într-o ţară în care spitalele pot fi mai ucigaşe decât mulţi viruşi, devenim uniţi ca să-i ferim pe unii semeni de moartea ce le-o poate pricinui neglijenţa sau incompetenţa unui cadru medical.

Cel de-al doilea fenomen al solidarităţii ocazionale a românilor ţine de circulaţia rutieră. Atunci când observă un echipaj de poliţie cu radarul pe vreunul dintre drumurile patriei, şoferii sună la radio să semnaleze acest lucru. O ţară întreagă află astfel de pericolul de a încasa o amendă în câteva judeţe, deşi doar un segment limitat al şoferilor României este expus la pericolul acelui radar demascat la Europa FM sau Radio Zu.

În acest context, românii devin uniţi din dorinţa de a bate sistemul ş