Fostul tehnician al „roş-albaştrilor” e sceptic în ceea ce priveşte un „sejur” foarte lung al italianului pe banca echipei Steaua. Gruparea din Ghencea va juca mâine-seară, pe teren propriu, împotriva formaţiei Ujpest FC, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Europa. Meciul va începe la 20:30 şi va fi transmis de Antena 1.
Cu doar o zi înaintea debutului oficial al Stelei în noul sezon, Emeric Ienei, cel mai titrat antrenor din istoria fostei câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni, a vorbit pentru evz.ro despre şansele „roş-albaştrilor” în Liga Europa, despre campania de transferări, dar şi despre viitorul italianului Cristiano Bergodi pe banca grupării din Ghencea.
Fost selecţioner al Ungariei şi fin cunoscător al fotbalului maghiar, Ienei îi avertizează pe stelişti cu privire la Ujpest. „Eu am o vorbă: «Prima oară să fac, să văd şi după aia să vorbesc». Ungurii au ambiţii mari şi îşi vor vinde scump pielea”, e de părere Ienei.
evz.ro: Domnule Ienei, este Ujpest un adversar facil pentru Steaua?
Emeric Ienei: Toată lumea spune că Steaua n-ar trebui să-şi facă probleme în privinţa calificării. Steaua trebuie prima oară să facă şi după aceea să vorbească. Sunt două meciuri de jucat, ambele foarte importante. Ujpest nu e o echipă chiar aşa de mică. Să nu uităm ce a păţit Dinamo cu 17 Nentori, cu pescarii aceia din Islanda, echipe mici. Meciul cu Ujpest trebuie tratat cu seriozitate.
Cum vedeţi fotbalul maghiar?
Ungurii au ambiţii mari. Cu acest sentiment va juca şi Ujpest contra Stelei. Acum câţiva ani, după ce România a bătut Ungaria cu 2-0, am fost la Budapesta, la un meci cu Italia. După meci, Viktor Orban, premierul de atunci al Ungariei, m-a întrebat: „Domnule Ienei, când vom juca şi noi ca echipa României”. I-am răspuns că ne-au bătut ei 20 de ani, dar a sosit şi vremea noastră. Fotbalul maghiar e mai