Un avion de pasageri de tip Tupolev s-a prăbuşit miercuri în nord-estul Iranului şi probabil toate persoanele aflate la bord au murit, a anunţat agenţia Irna, citată de Reuters. UPDATE 13.42 Agenţia de presă Fars citează un oficial al provinciei, Sirous Saberi, potrivit căruia avionul avea probleme tehnice şi a încercat să aterizeze de urgenţă. Din păcate, avionul a luat foc în aer şi s-a prăbuşit ... bucăţi mici din aeronavă pot fi observate pe pământ a precizat oficialul.
UPDATE 13.28 Potrivit purtătorului de cuvânt al organizaţiei aeriene, Reza Jafarzadeh, la bordul avionului Tupolev se aflau 168 de persoane, dintre care 153 de pasageri şi 15 membrii ai echipajului aeronavei, anunţă Reuters. A fost un adevărat dezastru, bucăţile din avion s-au împrăştiat pe o rază de 200 de metri a afirmat un oficial al brigadei de pompieri pentru postul de televiziune iranian.
A avut loc o explozie care a făcut o gaură de 10 m în pământ. Nu am putut face nimic. Am încercat să oprim focul cât de repede am putut a adăugat acesta.
UPDATE 12.45 Avionul a luat foc după prăbuşire, potrivit unui oficial local citat de CNN.
UPDATE 12.43 "Aeronava, aparţinând Caspian Airlines, s-a prăbuşit la ora locală 11.33, 16 minute de la decolarea de pe aeroportul international Imam Khomeini", a declarat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Aviatice din Iran, Reza Jafarzadeh.
UPDATE 12.27 Aeronava s-a prăbuşit în apropiere de oraşul Qazvin. Directorul serviciilor de urgenţă din Qazvin Hossein Bahzadpour a declarat pentru IRNA ca avionul a fost complet distrus. Acesta spus că probabil nu există niciun supravieţuitor. La bord se aflau 168 de pasageri. Se pare că avionul efectua o cursă Teheran - Erevan, în Armenia.
În ultimii zeci de ani în Iran a avut loc un număr semnificativ de dezastr