Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecte edilitare la 23 August (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 15 iulie 2009 ·

Primarul localităţii 23 August, Mugur Mitrana, s-a deplasat, recent, în Capitală pentru a depune două proiecte, pentru care speră să obţină finanţare europeană. Este vorba despre construirea a două unităţi şcolare noi în satele Moşneni şi Dulceşti. Edilul Mugur Mitrana ne-a declarat faptul că valoarea totală a celor două proiecte se ridică la suma de aproximativ 80 miliarde lei vechi. De asemenea, autorităţile locale intenţionează amenajarea unei parcări spaţioase în faţa Căminului Cultural Dulceşti. În acest sens, a fost realizat deja proiectul tehnic, urmând ca zilele următoare execuţia efectivă a lucrării să fie înregistrată în SEAP, în vederea stabilirii firmei prestatoare.

Pe de altă parte, în comuna 23 August, respectiv satele Moşneni şi Dulceşti, vor avea loc lucrări de construcţie, reparaţii sau modernizări. „Până la sfârşitul acestui an ne-am propus să finalizăm proiectul de reabilitare a reţelei de alimentare cu apă în satul Dulceşti, pe care l-am început şi derulat pe parcursul lui 2008. O investiţie similară a fost încheiată în satul Moşneni, reţeaua fiind predată către RAJA. În cadrul acestui proiect, pe lângă alte lucrări specifice, s-a realizat o staţie de acumulare şi repompare a apei. Proiectele pe care dorim să le derulăm sunt numeroase şi prioritare pentru întreaga zonă, numai că principala problemă o constituie fondurile insuficiente", a declarat primarul Mugur Mitrana.

În prezent este aproape de finalizare sala de sport aflată la marginea localităţii. Ulterior, tot în zonă se va ridica o bază sportivă ce va fi dotată cu piste de alergare, instalaţie de iluminat nocturnă, parcare etc. Dacă nu vor apărea probleme de ordin financiar, ampla investiţie s-ar putea finaliza în toamna acestui an. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 22 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 20 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum o ora
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 11 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°