* pe luna iulie, nu li s-au mai dat sporurile pentru hrană şi medicamente prevăzute în contractul colectiv de muncă * conducerea instituţiei spune că este o măsură temporară cauzată de întârzierea la plată a unor terţi cărora li se prestează servicii de pază * CET are de plătit 1,6 miliarde de lei vechi
O undă de nemulţumire se insinuează de câteva zile printre poliţiştii comunitari brăileni. Aceştia au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, că au mai puţini bani de luat la salariu.
Sumele scăzute din leafă merg de la 64 lei, pentru personalul contractant, adică pentru guarzii care păzesc diverse obiective, până la 124 lei pentru funcţionarii publici, în această categorie intrând cei din conducerea instituţiei şi agenţii comunitari, cei ce au dreptul de a aplica sancţiuni contravenţionale. Având în vedere că salariile angajaţilor Poliţiei Comunitare ajung la maximum 850 lei, funcţie de vechime, pentru guarzi, şi 1.300 lei, pentru agenţi, cele câteva zeci de lei reţinute contează foarte mult. Din acest motiv, unii dintre salariaţi au început să comenteze mai mult sau mai puţin direct, anunţând chiar o acţiune de protest, pentru marţi, 14 iulie. Ieri, însă, nici un poliţist comunitar nu a mers la sediul instituţiei, pentru a protesta. Directorul adjunct Dumitru Hahui ne-a declarat că o astfel de acţiune nici nu şi-ar avea rostul, din moment ce reducerile salariale sunt temporare. "Sumele neplătite pe luna în curs reprezintă suplimentul de hrană şi medicamente prevăzut în contractul colectiv de muncă. S-a luat măsura reţinerii temporare a acestora din cauza blocajului financiar apărut ca urmare a neachitării obligaţiilor contractuale de către unii terţi cărora le prestăm servicii de pază. De la CET avem de încasat, de exemplu, 1,6 miliarde de lei vechi. Imediat cum primim aceşti bani vom achita sporurile. De altfel, problema s-a discutat cu liderii de s