Cotidianul "Adevărul de Seară" vă prezintă cele mai importante ştiri de azi. Schimbări la Spitalul TBC
O echipă ministerială va fi prezentă mâine la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Baia Mare pentru a analiza eficienţa acestuia. Totodată, în cadrul întâlnirii de mâine, se va discuta şi oportunitatea transferului secţiei de chirurgie la Spitalul Judeţean de Urgenţă sau chiar desfiinţarea acesteia. Această vizită are loc în urma protestului de luni, a medicilor demisionari de la Spitalul TBC.
Gardienii din penitenciare protestează
1.000 de gardieni din penitenciare au protestat astăzi în faţa Ministerului Justiţiei, nemulţumiţi de situaţia actuală din Adminsitraţia Naţională a Penitenciarelor. Liderul de sindicat al Penitenciarului Baia Mare, Sorin Soare a protestat alături de alţi 20 de colegi, în speranţa că oficialii Ministerului Justiţiei vor destitui actuala conducere.
„Casa verde” pentru băimăreni
Autorităţile locale băimărene pot să depună de azi şi până în 31 iulie, documentaţia pentru finaţarea de la buget pentru sisteme ce folosesc energie solară, geotermală şi eoliană. Dosarul pentru programul „Casa verde” trebuie să cuprindă şi un studiu de fezabilitate, cu informaţii explicite despre consumul de apă menajeră, certificate de documente de plată şi diferite autorizaţii.