* Protecţia Consumatorilor a impus noi reguli pentru efectuarea tranzacţiilor
Începând de ieri a intrat în vigoare Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului nr. 448/ 2009, prin care se impune dreptul consumatorilor de a fi informaţi în mod corect, complet şi precis asupra cursurilor de schimb valutar. Astfel, pentru a fi eliminat riscul înşelării clientului prin practicarea unor comisioane ascunse, există acum obligativitatea ca, înainte de operaţiunea efectivă, să se completeze un formular de acceptare a tranzacţiei, semnat apoi de ambele părţi. Din respectivul formular, clientul trebuie să afle informaţii asupra cursului practicat şi a sumei pe care urmează să o primească.
Totodată, operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar au obligaţia de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor de schimb, atât pentru operaţiunile de vânzare cât şi pentru operaţiunile de cumpărare de valută, prin afişare la loc vizibil, atât în interiorul cât şi în exteriorul casei de schimb valutar.
Surse din cadrul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila ne-au informat că, în municipiul nostru, nu au fost semnalate, în ultima perioadă, cazuri de escrocare a clienţilor la casele de schimb valutar.
* Protecţia Consumatorilor a impus noi reguli pentru efectuarea tranzacţiilor
Începând de ieri a intrat în vigoare Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului nr. 448/ 2009, prin care se impune dreptul consumatorilor de a fi informaţi în mod corect, complet şi precis asupra cursurilor de schimb valutar. Astfel, pentru a fi eliminat riscul înşelării clientului prin practicarea unor comisioane ascunse, există acum obligativitatea ca, înainte de operaţiunea efectivă, să se completeze un formular de acceptare a tranzacţiei, semnat apoi de ambele părţi. Din respectivul formular, clientul t