Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Îți permiți „Prima casă”?

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iulie 2009 ·

Unele bănci au demarat deja programul „Prima casă”, iar în maxim 3 săptămâni, toate instituțiile bancare din oraș vor primii dosare

Unele bănci au demarat deja programul „Prima casă”, iar în maxim 3 săptămâni, toate instituțiile bancare din oraș vor primii dosare. Suma maximă pe care o acordă banca este de 60.000 de euro, iar avansul pe care trebuie să-l plătiți este de minim 5%. Dacă aveți în plan să vă depuneți dosarul pentru acest program, trebuie să știți că este nevoie de o declarație înregistrată la notariat, cum că nu dețineți nicio locuință. De asemenea, noua casă nu va putea fi înstrăinată timp de minim 5 ani.

210 EURO/lună

O simulare orientativă arată că, pentru un apartament cu două camere în valoare de 40.000 de euro, ceea ce este de găsit în Turnu Severin, trebuie să plătiți un avans de 2000 de euro. Venitul minim cumulat va trebui să fie aproximativ 400 de euro, iar rata calculată pe o perioadă de 30 de ani, va ajunge la 210-220 de euro pe lună, în funcție de bancă.

Acte necesare

In functie de natura proiectului, achizitionarea unei locuinte deja construite sau care urmeaza a fi construite, sunt necesare urmatoarele documente pentru constituirea dosarului de credit:

Cererea de credit, insotita de documentele care sa ateste veniturile realizate si fisa fiscala sau declaratia de venit pe anul anterior solicitarii creditului, depuse la Administratia Financiara (dupa caz)

Documente care atesta obiectul creditului si valoarea investitiei:

Precontract vanzare/cumparare pentru imobilul cumparat, care sa cuprinda valoarea de vanzare, modalitatea de plata si valoarea avansului achitat (dupa caz)

Autorizatia de constructie insotita de proiectul si devizul general de lucrari

Actele de proprietate ale imobilului ce urmeaza a fi finantat prin credit

Raportul de evaluare pentru imobilul ce urmeaza a f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 46 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, după decesul lui Felix Baumgartner: „Sunt recunoscătoare”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Mihaela Rădulescu (55 de ani) a postat un mesaj pe rețelele de socializare la o zi de la , Felix Baumgartner, practicant de parașutism și BASE jumping. Cuvintele nu-mi mai ies acum. Dar sunt recunoscătoare pentru ale tale… Felix, ai fost atât de iub

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°