Corpurile a 12 persoane, 11 barbati si o femeie, au fost gasite, marti, in statul Michoacan, din Mexic, oamenii fiind torturati si apoi impuscati mortal.
Potrivit autoritatilor locale, autorii masacrului ar putea fi reprezentantii cartelului de droguri La Familia, relateaza Los Angeles Times.
Cele 12 persoane erau ofiteri de politie, La Familia realizand zece astfel de atacuri asupra autoritatilor, incepand de sambata, cand a fost capturat un presupus lider al grupului.
Monte Alejandro Rubido, un ofiter senior din cadrul politiei federale, a declarat ca cei 12 politisti erau in afara orelor de munca, in momentul in care au fost atacati.
Alaturi de corpurile neinsufletite, a fost lasat un bilet cu amenintari la adresa politiei. De asemenea, au fost gasite mai multe afise, in care La Familia a amenintat politistii ca vor fi omorati daca nu pleaca sau nu inchid ochii la operatiunile lor.
Potrivit politiei din Statele Unite, La Familia este unul dintre cele mai mari si mai violente carteluri de droguri din Mexic.
Mai mult de 11.000 de persoane au murit in timpul "razboiului" dintre autoritatile mexicane si traficantii de droguri, incepand cu decembrie 2006.
Corpurile a 12 persoane, 11 barbati si o femeie, au fost gasite, marti, in statul Michoacan, din Mexic, oamenii fiind torturati si apoi impuscati mortal.
Potrivit autoritatilor locale, autorii masacrului ar putea fi reprezentantii cartelului de droguri La Familia, relateaza Los Angeles Times.
Cele 12 persoane erau ofiteri de politie, La Familia realizand zece astfel de atacuri asupra autoritatilor, incepand de sambata, cand a fost capturat un presupus lider al grupului.
Monte Alejandro Rubido, un ofiter senior din cadrul politiei federale, a declarat ca cei 12 politisti erau in afara orelor de