În anii ’80, vânzarea condiţionată – „ca să luaţi asta, trebuie să cumpăraţi şi asta” – devenise o practică frecventă în cadrul comerţului socialist. Rezultat al anilor de supunere şi dictatură, românii se învăţaseră să tolereze absurdităţile lumii în care trăiau şi acceptau să li se vâre pe gât mărfuri de care nu aveau nevoie. România, anul 1986, interior de alimentară. „Dacă vreţi să luaţi un baton de salam, trebuie să cumpăraţi şi două picioare de porc.” Zi ceva dacă poţi.

După ore bune petrecute la coadă, storcoşit între cel din faţă şi cel din spate, între cel din stânga şi cel din dreapta, şi, în general, după multe zile care semănau una cu alta şi-n care nu te mai mira nimic, simţul critic şi puterea de reacţie se diminuaseră până la dispariţie.

Aşa că acceptai să plăteşti şi picioarele de porc şi părăseai magazinul fără să comentezi. Şi-a doua zi făceai la fel. Iar zilele se repetau întocmai, într-un şir ce părea nesfârşit.

„Oamenii erau învăţaţi să tolereze absurditatea lumii care li se oferea. Nu reclamau nimic, deşi ar fi putut s-o facă. Vânzarea condiţionată nu era o practică legală şi putea fi atacată”, spune etnologul Şerban Anghelescu, de la Muzeul Ţăranului Român. Nimeni nu mişca însă în front, iar asta e „reacţia de resemnare a celui care crede că nu se mai poate întâmpla nimic şi care aşteaptă să se întâmple ceva din cer şi nu din iniţiativa lui personală”.

Ţi se forţa mâna

În anii ’80, vânzarea condiţionată – „ca să luaţi asta, trebuie să cumpăraţi şi asta” – era o practică frecventă în cadrul comerţului socialist. Dădeai nas în nas cu ea în multe dintre unităţile comerciale ale României socialiste, cu precădere în alimentare şi în librării.

„Dar eu mi-am luat odată şi o pereche de cizme şi m-au pus să cumpăr şi o altă pereche de încălţări, din plastic. Erau mai i