Momentul se constituie într-o premieră în istoria noastră postdecembristă. întâia oară în această istorie - dacă nu mă înşel - o Comisie de anchetă parlamentară şi-a finalizat lucrările cu o concluzie vizând o decizie concretă.

În aceste condiţii, m-aş fi aşteptat ca presa să se angajeze într-o analiză la rece a felului în care şi-a desfăşurat activitatea Comisiei pentru a semnala aspectele pozitive şi negative, dar mai ales pentru a propune măsuri menite să perfecţioneze activitatea unor comisii ce se vor constitui în viitor. Să începem cu aspectele negative.

La vestea constituirii unei Comisii parlamentare de anchetă în cazul Ridzi, într-un comentariu de pe Hotnews, jurnalistul Dan Tăpălagă îşi exprima neîncrederea în posibilitatea ca ea să descopere adevărul. Scepticismul tânărului jurnalist pornea de la o slăbiciune de esenţă a comisiilor de anchetă parlamentară de la noi: "Prin însăsi componenţa lor, comisiile de anchetă nu pot fi obiective. Având componenţă politică, modul în care decurge ancheta (provocări, acuzaţii, întrebări dirijate) are ca scop în primul rând spectacolul mediatic şi abia apoi aflarea adevărului".

Aşa cum am arătat tot în spaţiul acestui editorial, Comisia a îngropat adevărul în ce priveşte mecanismul Bani pentru partid. Dar chiar dacă ar fi mers până la capăt, Comisia ar fi avut o gravă problemă de imagine în privinţa obiectivităţii.

Într-o acţiune precum descoperirea adevărului, fie ea desfăşurată de presă, de Parchet sau de o Comisie parlamentară, mai ales dacă totul are loc pe scena pu-blică, fundamentală rămâne impresia de obiectivitate. Din acest punct de vedere, activitatea Comisiei poate fi considerată un eşec.

1) Din Comisie au făcut parte reprezentanţi ai PSD, PNL, UDMR şi PD-L.

Urmare a unei alianţe aberante (PSD-PNL), Comisia a creat din start impresia de răfuia