Numărul amenzilor date de poliţişti celor care fac comerţ ilegal s-a dublat comparativ cu anul trecut. În perioada scursă de la începutul anului până în prezent, în trenurile de persoane care au tranzitat judeţul au fost aplicate, de către agenţii Serviciului de Poliţie Transporturi (SPT) Prahova, 52 de amenzi contravenţionale persoanelor care au fost prinse având asupra lor diferite mărfuri fără acte de provenienţă. Valoarea acestora se ridică la 19.000 de lei. „Numărul sancţiunilor s-a dublat, anul trecut, în perioada similară, înregistrându-se doar 25 de amenzi contravenţionale. Noi am intensificat acţiunile în garniturile de călători, confruntându-ne cu persoane care obişnuiesc să aducă marfă din bazarul din Suceava, sau din Ungaria, pe care ulterior încearcă să o comercializeze în oboarele din Ploieşti şi zona de Sud a ţării”, a declarat subcomisarul Mădălin Stroe, din cadrul SPT Prahova. Criza economică, se pare, i-a determinat pe cei care îşi câştigă existenţa astfel să facă mai multe drumuri pentru aprovizionare, aducând diverse bunuri, de la articole de lenjerie intimă şi băuturi energizante, până la cafea şi ţigări.
Alţi întreprinzători ilegali
O categorie aparte o constituie vânzătorii ambulanţi ilegali, respectiv persoanele care obişnuiesc să vândă în trenuri telefoane mobile, băuturi alcoolice sau răcoritoare şi chiar aparate foto, mare parte din produse fiind contrafăcute, lucru pe care indivizii respectivi îl ştiu.
Recordman la preţurile pe care le practica în garniturile de persoane a fost un bărbat în vârstă de 21 de ani, din comuna Dumbrava, care a fost depistat în Gara Ploieşti Sud în timp ce vindea opt sticluţe cu parfum, cu sume cuprinse între 100 şi 200 de lei pe flacon. Marfa nu era originală şi s-a ales şi cu dosar penal.