Perioada de vară umple cabinetele dentiştilor de români în concediu. Preţurile mai mici decât în străinătate îi fac pe românii care locuiesc peste hotare să apeleze la cabinetele dentiştilor din ţară. În fiecare vară, în lunile iulie şi august, cabinetele dentiştilor se aglomerează de românii plecaţi la muncă în străinătate care vin în concedii şi vor să împuşte doi iepuri dintr-un foc. Aceştia apelează la dentiştii români pentru tratamentele specifice. Medicii dentişti spun că e vorba de preţurile mult mai mici pe care le practică ei, în comparaţie cu dentiştii din Europa.
Totuşi, în acest an se aşteaptă ca numărul lor să fie mai mic din cauza crizei economice. „Eu am clienţii mei fideli, care vin anual, însă în acest an nu ştiu câţi dintre ei vor mai avea resursele financiare necesare. Totuşi, s-au anunţat deja pa-
cienţi care vor ajunge în ţară pe la jumătatea lunii iulie”, spune medicul dentist Viorica Titircă, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Maramureş.
Lucrări stomatologice pentru pretenţioşi
Dentiştii spun că românii întorşi în ţară cer lucrări realizate din materiale mai scumpe şi sunt mai pretenţioşi la calitatea lucrărilor. „Dacă într-o lună obişnuită din an facem circa 20-30 % lucrări de ceramică, în lunile iulie şi în luna august, numărul acestora se dublează sau chiar se triplează”, a precizat Viorica Titircă. Explicaţia, completează ea, este aceea că, pe de o parte, românii sunt educaţi în străinătate să pună accent pe calitate, iar pe de altă parte sunt preţurile de câteva ori mai mici în ţară.
„La noi, un dinte de ceramică costă începând de la 80 de euro, în timp ce în alte ţări europene preţul poate ajunge de câteva ori mai mare”, mai spune Titircă. „Eu şi soţul ne-am făcut dantura anul trecut, în ţară şi ne-a costat 2.500 de euro, pe amândoi. Aceste lucrări ne-ar fi costat cam de patru