Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Transport gratuit la Viişoara de zilele oraşului

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iulie 2009 ·

Sărbătoarea oraşului se va ţine anul acesta în două locaţii, în centrul oraşului şi în Heidenfeld – Viişoara (fostul obor). Primăria Bistriţa va asigura transport gratuit pâna la obor în zilele de sâmbătă şi duminică. Microbuzele puse la dispoziţia bistriţenilor gratuit de către primărie vor   circula doar în zilele de sâmbătă , 18 iulie şi duminică 19 iulie. Autobuzele vor circula la un interval de 15 minute, între orele 10 – 22, pe traseul: Ştefan cel Mare – Avram Iancu – Năsăudului – Andrei Mureşanu – Decebal – Gării – Independenţei – Libertăţii – Viişoara şi retur. Oprirea se va face în staţiile de transport public local.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Mihai Ruşti a declarat că pentru ziua de vineri nu s-a luat în calcul asigurarea transportului gratuit deoarece bistriţenii sunt invitaţi la manifestările car au loc în municipiu. „Vineri îi invităm pe oameni la expoziţia filatelică şi la concertul de muzică simfonică de la Centrul Cultural Municipal”, a adăugat Mihai Ruşti.

Alte variante de transport

Bistriţenii care vor să ajungă în Oborul Viişoara mai au la dispoziţie încă două variante de transport: cu trenul sau cu atelajele oferite de Direcţia Silvică. Astfel, la Viişoara se poate ajunge şi cu trenul – plecări din staţia CFR Bistriţa Nord la orele - 14.51, 15.23, 15.35, 19.17 şi 19.30, iar la întoarcere, din Halta Viişoara spre Bistriţa Nord orele de plecare sunt 18.37, 18.50 şi 22.47. Pentru cei care aleg căruţele de la Direcţia Silvică, preţul pentru patru persoane, până la Oborul din Viişoara este de 20 de lei.

Şi maşinile de maxitaxi sunt o opţiune de a ajunge la "Zilele Bistriţei". Autobuzele care deservesc traseul de transport public „linia 2”, pe ruta Unirea  - Viişoara şi retur,  vor circula din 20 în 20 de minute, desigur, contracost.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°