Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Lucrările la mall-ul Armonia, oprite din nou

Publicat in Adevarul, joi 16 iulie 2009 ·

Cel mai mare proiect de retail al Sătmarului bate pasul pe loc. Cu toate că iniţial Complexul Armonia trebuia să fie finalizat anul acesta, investitorii au prelungit termenul limită cu încă un an Lucrările la cel mai mare proiect de retail de pe piaţa sătmăreană s-au oprit din nou. Complexul Armonia trebuia finalizat în luna martie 2009, însă pentru că investitorii s-au retras din lipsa fonsurilor necesare, termenul de finalizare s-a prelungit cu încă un an. Investiţia de peste 50 de milioane de euro pare să nu mai devină realitate în condiţiile în care nu există niciun muncitor pe şantier.

 Lucrările s-au oprit de câteva zile, iar reprezentanţii companiei RED, dezvoltatorul proiectului şi unul dintre marii jucători pe această piaţă din România neagă informaţiile privind încetarea lucrărilor. În data de 8 noiembrie 2008, ofiţerul de relaţii publice al RED, Cristina Chelaru declara: “Lucrările la Centrul Comercial Armonia Satu Mare nu s-au oprit. El urmează a fi deschis, aşa cum am declarat în ultimul comunicat de presă, în semestrul IV 2009. Continuă procesul de închiriere a spaţiilor comerciale, lucrările se desfăşoară conform planurilor”.

Iluzii deşarte

Acest lucru nu s-a întâmplat, iar în martie 2009, complexul nu a fost inaugurat. Nici de data aceasta, ofiţerul de presă nu a recunoscut că lucrările au fost oprite, însă menţionează că termenul de finalizare a fost prelungit cu încă un an de zile. “Procesul de închiriere a spaţiilor din cadrul centru comercial Armonia Satu Mare dezvoltat de compania RED este în plină expansiune. De curând, RED şi grupul Bricostore au semnat  contractul de închiriere pentru un magazin de bricolaj în suprafaţă de 9.370 mp în cadrul proiectului Armonia Satu Mare, programat pentru inaugurare în trimestrul I, 2010”, a declarat Cristina Chelaru.

Fără Carrefour la Satu Mare @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°