Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Spiru Haret" continuă admiterea şi la specializările neacreditate

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 iulie 2009 ·

Înscrierile la Universitatea "Spiru Haret" continuă, chiar dacă Ministerul Educaţiei a anunţat că aproape toate specializările la distanţă şi frecvenţă redusă din 44 de oraşe ale ţării sunt ilegale.

În Bucureşti, toate specializările de la învăţământ la distanţă ale Universităţii Spiru Haret sunt neacreditate. La Frecvenţă Redusă (FR), doar Facultatea de Drept este acreditată.

În ciuda acestei decizii, Universitatea organizează în continuare înscrieri. Exemplul este oferit de doi tineri absolvenţi de liceu, care s-au înscris pe 16 iulie la una dintre facultăţile neacreditate, formă de învăţământ FR. "Am înţeles că săptămâna asta se rezolvă cu acreditarea. Oricum, ne-am înscris şi la Hyperion (n.r. o altă universitatea privată)", au spus cei doi pentru evz.ro, sub protecţia anonimatului.

Tot ieri, o studentă în anul trei l-a însoţit pe prietenul ei la înscriere. Crezând că reporterul evz este un candidat, l-a sfătuit prietenos: "Poate ştii că la distanţă sunt probleme. Mai bine te bagi la zi. Eu sunt în anul trei (n.r. la zi) şi am venit mai răruţ, deci merge. N-ai de ce să rişti".

Taxe mici, viitor nesigur

Întrebat dacă universitatea mai organizează înscrieri la specializările declarate ilegale de Ministerul Educaţiei, directorul administrativ Radu Rebedeu a spus că nu se poate pronunţa în această problemă.

"La calitatea învăţământului, la dotările pe care le avem, cadre didactice şi inclusiv ca sistem, nu cred că ne pot opri admiterea. Aţi văzut că au stat televiziunile la poarta noastră şi i-au întrebat pe copii dacă în condiţiile date se mai înscriu şi au spus că da", a declarat ieri purtătorul de cuvânt al "Spiru Haret", George Nicolau. Astăzi, până la publicarea acestui articol, Nicolau nu a putut fi contactat.

Studenţii sunt atraşi de taxele de studiu mici practicate de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°