Sunt curios cum o vor trata în continuare colegii de partid pe Monica Iacob-Ridzi. Acum doi ani, când dezvăluirile din „Adevărul“ au provocat demisia  ministrului de Externe Adrian Cioroianu, isteria n-a mai cuprins România. Mai ţineţi minte povestea nefericitului Claudiu Crulic, evadat printre îngeri după o lungă grevă a foamei într-o închisoare din Polonia. Nu-i auzise nimeni strigătul de disperare prin care cerea României să afle cum a fost arestat din greşeală.

Degeaba! Meciul TV a curs anemic. Parlamentul nu s-a luat la trântă cu împricinaţii, în comisii de anchetă. Nici cu ambasadorul surdomut la strigătul de disperare al încarceratului abandonat. Bine că ministrul de atunci n-a lungit-o în stil „Ridzi” şi n-a tăiat factura cu ştirile bune de la televizor. Adrian Cioroianu a simţit buba, a măsurat şi el impotenţa unor angajaţi din ambasade şi a scurtat balamucul printr-o demisie de onoare.

Monica Iacob-Ridzi, în schimb, a pariat pe cartea plictiselii la români şi a aroganţei de tip „Năstase“. Ceva de genul, „n-aveţi decât să credeţi că mă dovediţi, eu ştiu una şi bună: câinii latră, caravana trece“. N-a ţinut. Iar principalul inamic i-a devenit chiar târgul monstruos făcut cu trusturile media înfometate după publicitate electorală. Simţindu-se cu musca pe căciulă, televiziunile au întors armele. Au încins dezbaterile la cote de cod roşu, au tocat zilnic subiectul, au multiplicat tensiunea. Inevitabil, a curs şi demisia. Târziu, dar logic. Astăzi, Adrian Cioroianu este un om liber. Prin gestul său de obraz fin a ieşit pe uşa din faţă a politicii, chiar dacă şi-a condimentat mandatul cu gafe şi stângăcii. Însă n-a inventat şmecherii prin care să-şi păstreze jilţul, n-a deschis robinetul bugetar către jurnalele de seară, n-a stat la coadă pentru periaj pe umerii lui Călin Popescu Tăriceanu. Dovadă că partidul său l-a aruncat iute peste