Practică acest sport de aproape zece ani şi are rezultate remarcabile. Este de şapte ori campion naţional şi de trei ori campion balcanic. Radiogoniomtria este un sport care îşi face timid loc printre celelalte. Este o formă de întrecere sportivă în care se confruntă mai mulţi concurenţi care trebuie să parcurgă, cu ajutorul receptorului, hărţii şi busolei, un anumit traseu, în cel mai scurt timp posibil.
Un sport în familie
Alexandru Babeu a ales să facă performanţă în acest sport, pe care îl practică de la vârsta de şase ani. Tatăl său, Pavel Babeu, practică acest sport de mai bine de 30 de ani, astfel că şi-a îndrumat fiul pe acelaşi drum.
“Este un sport de familie. Şi tatăl şi sora mea sunt pasionaţi de acest sport, practic am crescut cu el, având în vedere că tatăl meu practică radiogoniometria de aproape 30 de ani”, spune Alexandru
Îşi aminteşte că prima competiţie la care a participat a fost la Piteşti, în anul 2000, unde, spre surprinderea lui, a câştigat concursul.
“Am alergat cu un însoţitor, am câştigat concursul, dar am fost trecut în afara competiţiei, pentru că eram prea mic”, povesteşte zâmbind adolescentul.
Acum, la 15 ani, se poate lăuda cu faptul că a câştigat şapte campionate naţionale, trei titluri de campion balcanic, în 2007, 2008 şi 2009.
Antrenamente de două ori pe zi
Alexandru povesteşte că în acest sport condiţia fizică este esenţială, pentru că în competiţii se alergă prin păduri între şase şi zece kilometri. Astfel, are antrenamente serioase, de două ori pe zi, pentru a-şi menţine titlurile câştigate.
“Antrenamentele se fac dimineaţa, în jur de o oră, iar seara cel puţin două ore, când mergem în pădure cu aparatele. Antrenamentele le fac împreuncă cu sora mea şi tatăl meu, toţi trei fiind sportivi”, spune tânărul. @N