Încă de la început, autorităţile au clamat faptul că programul „Prima casă“ este conceput pentru a veni în sprijinul „tinerilor care îşi doresc o locuinţă“. Cum ne-am învăţat să fim sceptici faţă de buna

credinţă a politicienilor, foarte puţini au fost cei care au crezut în această versiune. Cele mai multe dintre critici se refereau la iniţiativa guvernamentală ca fiind cu obiectiv electoral. Numărul celor care au perceput încă de la început acest program ca fiind o mână de ajutor nemeritată întinsă şmecherilor din imobiliare a fost însă ceva mai restrâns. Criticile acestora au fost însă auzite în opinia publică. Desigur, executivul a rămas insensibil şi a urgentat procedurile de demarare a proiectului. Prezentarea explicită în media a unor posibile scheme de fraudare prin care garanţiile de stat să fie vânate ca urmare a unei complicităţi dintre developeri, băncile creditoare ale proiectelor nevandabile şi unii clienţi „cu trecere“ pe la cine trebuie a fost cu totul ignorată de autorităţi. Programul „Prima casă“ a mers, aşadar, înainte.

Acum apar deja primele efecte perverse, care se întorc, precum un bumerang - aşa cum am avertizat -, împotriva exact a celor pentru care se pretindea că a fost conceput programul. „Tinerii“, care ar fi trebuit să sară de bucurie că acum pot accesa un credit mai ieftin, probabil că privesc uluiţi prin paginile de anunţuri că preţurile solicitate de vânzători au sărit în unele cazuri şi cu 10.000 de euro. Dacă aşezăm suma pe levierul produsului riscant denumit „credit ipotecar“, vedem că acesta se poate traduce chiar şi cu 20.000 - 25.000 pentru suma care trebuie achitată până la finalul perioadei de rambursare. Vedem, aşadar, că „ajutorul“ guvernamental funcţionează „prefect“ pentru potenţialii clienţi ai industriei imobiliare, şi aşa terorizaţi în anii inflamării bulei speculative de diverşi „specialişti“ ai domeniului, c