Fostul mare portar al Drobetei antrenează acum portarii Minerului Mehedinți, dar are și o grupă de juniori. Cu o carieră de aproape 40 de ani, „nea George“, așa cum îl alintă elevii săi, trăiește fotbalul la maxim. George Tuligă a început fotbalul fiind elev al Școlii Generale numărul 3, din Drobeta Turnu Severin. „Am mers împreună cu un coleg la o selecție organizată de echipa de cadeți și pitici a clubului Metalul Severin, care evolua pe atunci în Divizia B. Am fost selecționat și așa am început să joc, pe postul de extremă stânga. Nu mă gândeam atunci că o să ajung portar, ne spune George Tuligă. Primul său antrenor a fost Mircea Mocanu, omul care l-a acceptat în echipa de pitici.
De la extremă, la portar
Povestea portarului George Tuligă este una pe cât de interesantă, pe atât de plină de învățăminte. Ea arată siguranța de sine a unui copil care crede în calitățile sale. După ce a fost primit în lotul juniorilor Metalului, copilul de atunci era deranjat de gafele portarului din echipă. „Aveam un portar care apăra foarte slab, ne făcea numai probleme, gafa tot timpul. Atunci am cerut antrenorului să mă bage în poartă, că eu sunt mai bun. Antrenorul mi-a zis că nu sunt pe toate cărările, dar până la urmă a cedat, forțat și de gafele frecvente ale portarului titular“, își amintește Tuligă.
După doar un an, este promovat de Constantin Matache la prima echipă. Au urmat 13 ani de carieră între buturile severinene, întrerupți doar de stagiul militar efectuat la Craiova, unde a apărat poarta echipei AS Victoria Craiova. „Când m-am întors în Severin, echipa se numea CSM. În sezonul 1977-1978, am participat cu echipa, la promovarea în Divizia B, alături de antrenorul Gică Nuțescu“, își amintește George Tuligă.
Din iarbă, pe banca de antrenor
În 1988, George Tuligă, portarul atât de iubit de suporterii sever