General Motors Co. a fost anunţat miercuri că ar putea pierde ajutorul de stat din partea guvernului german dacă alege un alt cumpărător pentru compania Opel decât grupul canadian Magna International Inc., scrie, potrivit NewsIn, Wall Street Journal. Politicienii germani au făcut acest avertisment fiind îngrijoraţi cu privire la câştigătorul cursei pentru achiziţia operaţiunilor europene ale GM, construite în jurul mărcii germane Opel, un angajator de altfel important în statul german, informează NewsIn.
Acest avertisment din partea Germaniei pare să sporească şansele grupului canadian Magna, în dauna interesului manifestat şi de alti investitori ca Beijing Automotive Industry Holding Co., Rhj International SA, şi Fiat SpA.
În lipsa sprijinului guvernamental, investitorii ar fi nevoiţi să obţină finanţare pentru a susţine compania Opel, aflată în pierdere, şi compania Vauxhall din Marea Britanie.
În urmă cu şase săptămâni, Germania a crezut că GM era pe cale să vândă Opel către producătorul canadian de piese de schimb Magna,care a promis să menţină operaţionale fabricile Opel.
Grupul Magna are promisiunea din partea politicienilor germani că vor fi sprijiniţi prin garanţii de stat de 4,5 miliarde euro, relateză WSJ.
Intersele divergente ale GM si guvernului german, au devenit, intre timp, foarte clare, intreaga operaţiune transformându-se intr-un joc între cei doi "piloţi".
Un nou GM, ieşit din faliment mai repede decât se aştepta, incepe să nu mai fie atras de oferta Magna, după neînţelegeri legate de accesul la tehnologia si pieţele internaţionale ale GM.
O sursă apropiată de GM a afirmat, confomrm WSJ, că acordul neangajat semnat dintre GM şi Magna seamănă mai mult cu o "nuntă aranjată", susţinută de presiunea venită din partea Berlinului.
GM este t