Guvernele, pe ruinele economiei de stat, trebuie să lase lumea să plece, ca să nu explodeze cazanul social. În Occident şi-au găsit de lucru 3,5 milioane de concetăţeni. Ieri, într-o piaţă, cineva zicea: „Au rămas ciurucurile, oamenii vrednici au plecat la muncă departe…“ Om simplu, dar merge drept la esenţă. Au plecat cei dispuşi să îşi asume riscuri, să se acomodeze la condiţii dificile, cei care au destulă meserie şi determinare să supravieţuiască printre străini. Ei sunt nişte desperados, sătui de ce se petrece acasă.
Nici n-au încotro, aici nu-şi găsesc debuşee pentru meseriile lor. Sunt nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi. Fie că au lucrat la ţară sau ca medici, au fost studenţi sau proletari. Ei nu mai au timp să aştepte să se petreacă schimbările dorite, nici ca politicienii să îşi onoreze promisiunile. N-au răbdare să vadă autostrăzi, diminuarea corupţiei etc. Au ales să aibă toate astea în timpul vieţii lor, nu la Sfântu’ aşteaptă.
Fenomenul a provocat un şoc cultural de mari proporţii. Nu e chiar ceva nou. Când soldaţii ruşi s-au întors din Al Doilea Război Mondial - după ce au ajuns până la Berlin, Praga, Viena şi au văzut alte stiluri de viaţă, culturi, oraşe şi oameni diferiţi -, Stalin a preferat să-i trimită în Siberia pe mulţi, să întărească drastic controlul. KGB a avut mult de lucru, iar Stalin a înnebunit speriat că soldaţii lui victorioşi împrăştie în Rusia morbul european. S-a temut mai mult decât orice de acest şoc cultural. Cum era un dictator, şi-a luat măsurile (de tip terorist) pe care le-a crezut necesare să supravieţuiască politic, el şi banda lui.
Ţările est-europene care furnizează braţe de muncă Occidentului sunt puse în faţa aceleiaşi probleme. Nu o armată (civilă) care se întoarce, ci una care pleacă, de data asta. Milioane de oameni fac cunoştinţă cu civilizaţia Occidentului. Dacă în a
