Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEAMŢ: Revista presei locale

Publicat in Adevarul, joi 16 iulie 2009 ·

Principalele subiecte din ziarele locale de astăzi, 16 iulie

Apa care revoltă pietrenii

Pietrenii afectaţi de sistarea apei potabile de la robinet sunt foarte supăraţi. „Eu am un copil cu probleme, care a fost operat recent la genunchi şi are nevoie de duşuri zilnice obligatorii, deoarece pe căldura aceasta operaţia se poate infecta. Nu este normal să condamnaţi acest copil la moarte, din simplul fapt că părinţii lui sunt la zi cu datoriile, iar cîţiva vecini locuiesc la ţară şi îi doare undeva de oprirea apei!“, a declarat Cristinel Cenuşă din Piatra Neamţ, cartierul Precista.

Sursa: Monitorul de Neamţ

În criza apei de la robinetele pietrenilor: Ouatu, vinovat pentru 23.000 lei datorie

Debranşările ce au avut loc în ultimele trei zile şi care au atins 16 asociaţii din mai multe zone ale judeţului creează nemulţumiri în rândul celor care nu au datorii la întreţinere, dar au de suferit ca victime colaterale. Un exemplu este la asociaţia ce cuprinde blocurile D01-05 de pe strada Mihai Viteazu. În mai multe apartamente din blocul D04 locuiesc jucătoarele echipei Volei Club Unic Piatra Neamţ. Datoria pe care o are clubul către Apa Serv este de 23.000 de lei.

Sursa: Realitatea media

Incendiatorul din Pângăraţi este cercetat penal

Fiica săteanului care i-a incendiat vila, provocând pagube de cinci miliarde de lei vechi, a depus plângere penală la Postul de Poliţie Pângăraţi. Ioan B. (68 de ani) este acuzat de distrugere prin incendiere, după ce, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice şi al unei boli psihice, a stropit lucrurile din casă cu benzină şi le-a dat foc. Înainte de asta, bărbatul şi-a alungat fiica, ginerele şi soţia de acasă, după ce, în prealabil, i-a ameninţat cu un topor.

Sursa: Monitorul de Neamţ

Pe strada Grigore Ureche: Copacii ameninţă să se prăbuşească peste locuin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°