Lionel Barber, editor al publicaţiei "Financial Times", prezice că, în maximum un an, "aproape toate" site-urile de ştiri îi vor taxa pe cititorii care doresc să aibă acces integral la conţinutul editorial.
Potrivit lui Barber, dezvoltarea unei platforme cu plată pentru online este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă, la ora actuală, site-urile de ştiri. Astfel, cititorii care doresc să citească integral o ştire, fie vor fi taxaţi la fiecare accesare a unui articol, fie vor avea acces nelimitat, pe baza unui abonament.
"Cum vor funcţiona aceste plăţi online şi cât venit pot ele genera nu se ştie încă ", spune editorialistul. "Dar sunt convins că, în următoarele 12 luni, aproape toate organizaţiile furnizoare de ştiri vor introduce taxe pentru conţinuturile lor", a mai precizat el în cadrul unui discurs susţinut, aseară, la un eveniment organizat de British Academy.
Barber este ultima voce care deţine un post de conducere în media internaţională şi care se declară convins de necesitatea unor reconstrucţii în domeniu.
Soluţia ieşirii din criză
Aceeaşi idee a taxei pe ştiri în online a mai fost vehiculată, în mai, de către Rupert Murdoch. El a declarat atunci că se aşteaptă ca site-urile ziarelor din portofoliul News Corporation, pe care îl conduce, să introducă taxă pe conţinut în decurs de un an. În opinia sa, ediţiile online ale ziarelor reprezintă un model de afacere"deficitară".
Rival al News Corporation, New York Times a anunţat că este posibil să recurgă la măsura taxării ştirilor din online peste trei luni.
Cititori fideli cu taxă
Aseară, Barber a spus că "Financial Times" a experimentat deja modelul "fidelizării", oferind acces către un număr limitat de ştiri pe web, înainte de a cere utilizatorilor să se înregistreze.
" Am cons