Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu tunul după ţânţari

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 iulie 2009 ·

Astăzi se încheie prima etapă de dezinsecţie în Craiova. Pentru stârpirea ţânţarilor şi a altor insecte, Serviciul Public de Salubritate din cadrul primăriei a primit, 250.000 de lei, un buget mult diminuat faţă de anii trecuţi. Tratamentul de dezinsecţie a demarat în Bănie la sfârşitul lunii trecute şi a cuprins două etape: stârpirea larvelor, larvicidarea şi distrugerea propriu-zisă a ţânţarilor. Dezinsecţia s-a făcut cu întâietate în zonele cu multă umiditate, cum ar fi lacul din Parcul „Romanescu", balta Craioviţa, lacul Tanchiştilor, Valea Fetii. În al doilea rând, în parcuri şi grădini, apoi în cartiere. „Suntem la finalul primei acţiuni de dezinsecţie în oraş. Există trei procedee pe care le folosim pentru distrugerea ţânţarilor: tunul cu ceaţă caldă, care împrăştie substanţele în aer pe marile artere, pulverizatoarele purtate de angajaţii noştri şi cele zece atomizoare care stopesc zonele verzi. După alte 10 - 15 zile, procedura va fi reluată. O mare problemă este în cartierele cu blocuri, foarte multe dintre ele au subsolurile inundate. Acestea sunt un adevărat incubator pentru larvele de insecte, în special ţânţari şi muşte. Degeaba facem dezinsecţia afară, craiovenii tot vor avea insecte în casă. Asociaţiile de locatari trebuie să îşi facă şi ele dezinsecţia în imobile", a declarat Sorin Ciobanu, directorul Serviciului de Salubritate din cadrul Primăriei Craiova. Până în prezent, în Bănie nu au fost invazii de insecte. Singurele sesizări au venit din cartierul 1 Mai, situat în apropierea parcului. Acesta a fost şi motivul pentru care dezinsecţia a pornit din acest loc. Astăzi se încheie prima etapă de dezinsecţie în Craiova. Pentru stârpirea ţânţarilor şi a altor insecte, Serviciul Public de Salubritate din cadrul primăriei a primit, 250.000 de lei, un buget mult diminuat faţă de anii trecuţi. Tratamentul de dezinsecţie a demarat în Bănie la sfârşitul lun

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 53 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 6 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°