Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cranii umane, descoperite în centrul oraşului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 iulie 2009 ·

Descoperire arheologică de senzaţie lângă parcul Nevers din Curtea de Argeş, în vecinătatea Pieţei Centrale.

În timp ce săpau un şanţ pe strada Castanilor, în imediata apropiere a Pieţei Centrale, nişte muncitori au trăit momente de groază când au descoperit printre bulgării de pământ trei cranii umane. Alertate, oficialităţile au constatat că, de fapt, nu este vorba despre o crimă, ci de trei cadavre înhumate acum peste 200 de ani.

Se presupune că parcul Nevers a fost cu mulţi ani în urmă un cimitir, având în vedere că, pe la 1800, în locul parcului era o biserică ce purta hramul Sfântului Nicolae.

Bucăţile din craniile sfărâmate au fost scoase din mormanele de pământ şi aşezate într-o cutie de carton. Totodată, despre descoperirea făcută au fost informaţi şi reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Argeş( DJCCPN). Mai mulţi arheologi, experţi antropologi şi reprezentanţi ai DJCCPN Argeş au sosit la faţa locului, unde au cercetat zona în vederea găsirii mai multor indicii cu privire la osemintele descoperite.

Cele două cranii scoase la suprafaţă au fost preluate, iar în zilele următoare medicii legişti urmează să se pronunţe în legătura cu originea oaselor dezgropate şi cu perioada în care au ajuns în acel loc.

În zonă au fost o biserică şi un cimitir

Descoperirea celor trei cranii nu a trecut neobservată de oamenii din zonă. Oamenii curioşi s-au strâns ca la circ să vadă ce s-a întâmplat. Persoanele mai în vârstă, care locuiesc în zona Pieţei, au povestit că, în jurul anului 1800, în locul Parcului Nevers era o biserică şi mai mult ca sigur oamenii descoperiţi au fost înhumaţi în cimitirul aflat în jurul lăcaşului de cult.

Poveştile localnicilor au fost confirmate şi de reprezentanţii Muzeului municipal. „În mod cert prin 1800 în locul parc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 16 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 26 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, până vineri la prânz

Mediafax acum 16 minute
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°