Una dintre condiţiile principale de eligibilitate pentru programul „Prima Casă” este aceea privind declararea venitului. Capital.ro vă prezintă lista documentelor necesare pentru veniturile obţinute din dividende şi închirierea spaţiior comerciale sau industriale. Făcând o sinteză a ofertelor băncilor care au demarat deja acest program, rezultă un venit minim obligatoriu de aproximativ 700-750 de euro, pentru creditele în moneda unică europeană, respectiv de 5.000-6.
Una dintre condiţiile principale de eligibilitate pentru programul „Prima Casă” este aceea privind declararea venitului. Capital.ro vă prezintă lista documentelor necesare pentru veniturile obţinute din dividende şi închirierea spaţiior comerciale sau industriale.
Făcând o sinteză a ofertelor băncilor care au demarat deja acest program, rezultă un venit minim obligatoriu de aproximativ 700-750 de euro, pentru creditele în moneda unică europeană, respectiv de 5.000-6.000 de lei pentru împrumuturile în moneda naţională.
Pentru a vă încadra în aceste limite, băncile acceptă, printre alte surse de venituri, şi pe acelea realizate din dividende şi închirierea unor spaţii comerciale sau industriale.
Venituri din dividende
Actele necesare pentru veniturile din dividende sunt: actul constitutiv al companiei de la care aţi încasat dividendele, în copie, extras de la Registrul Comerţului, nu mai vechi de două săptămâni, în original.
Sunt solicitate, de asemenea, copii ale bilanţului şi Contului de Profit şi Pierderi înregistrate la Administraţia Financiară, ale balanţei de verificare la 31 decembrie pentru ultimul an fiscal încheiat, precum şi deciziia acţionarilor companiei de a distribui profitul, specificând sumele plătite ca dividende fiecărui acţionar, inclusiv dumneavoastră.
Venituri din închirierea spaţiilor comerciale
În ceea ce priveşte veniturile din chirii,