Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a vandut bilete pentru jocul cu Ujpest in ziua meciului, desi nu avea voie s-o faca

Publicat in Romania Libera, joi 16 iulie 2009 ·

Clubul Steaua a decis, joi, cu doar 3 ore inainte de startul partidei cu Ujpest, sa deshida 3 case de bilete de la stadion si sa vanda in continuare tichete, desi formatia din Ghencea nu mai avea voie sa faca acest lucru din cauza masurilor de securitate -- relateaza agentia NewsIn.

"Joi dimineata a avut loc sedinta tehnica la care au particpat reprezentantii celor doua cluburi, delegatul UEFA si Jandarmeria, iar recomandarea a fost ca in ziua meciului sa nu se mai vanda bilete. Acum insa am constat cu stupoare ca acest lucru se intampla, dar nu avem ce face. Vom intocmi un raport catre delegatul UEFA, iar dansii vor decide ce vor face mai departe. Din cate stiu, Steaua va fi amendata, dar aceste sanctiuni pecuniare sunt destul de consistente. Ei si-au asumat un risc si trebuie sa plateasca", a declarat, pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei, Marius Militaru.

La stadionul Steaua au fost deschise 3 case de bilete, iar doritorii au putut achiziona tichete pentru jocul cu ungurii de la Ujpest, dar in cele din urma oficialii ros-albastrilor au decis sa intrerupa comercializarea biletelor.

Clubul Steaua a anuntat miercuri ca, in urma masurilor impuse de fortele de securitate, casele de bilete ale stadionului vor fi inchise in ziua meciului cu Ujpest, dar, in acelasi timp, a prelungit programul de miercuri pana la ora 23:30. Pana la inchiderea caselor de bilete, Steaua vanduse aproximativ 20.000 de tichete.

Partida dintre Steaua si Ujpest din prima mansa a turului 2 preliminar al Ligii Europa se va disputa joi, de la ora 20:30. Clubul Steaua a decis, joi, cu doar 3 ore inainte de startul partidei cu Ujpest, sa deshida 3 case de bilete de la stadion si sa vanda in continuare tichete, desi formatia din Ghencea nu mai avea voie sa faca acest lucru din cauza masurilor de securitate -- relateaza agentia NewsIn.

@N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°