Startul celei de-a cincea etape a Campionatului Naţional de Raliuri se dă astăzi, în Piaţa Mare din centrul oraşului. Turiştii şi locuitorii fostei capitale culturale europene au ocazia în weekend să urmărească concurenţii de la Raliul Sibiului. Organizatorii estimează că vor avea 20.000 de spectatori. Concurs devenit deja tradiţional şi un adevărat magnet pentru miile de spectatori care se înghesuie pe serpentine să vadă la lucru maşinile înscrise, ediţia a IX-a a Raliului Sibiului va începe în această seară, la ora 20.00. Startul festiv este programat în Piaţa Mare, din centrul oraşului.
Lupta pentru victorie se va da însă în zilele de vineri şi sâmbătă pe cei 90,4 km de proba specială pe macadam. Ziua de vineri este rezervată spectacolului. În premieră, la Raliul Sibiului sunt programate două superspeciale, în aceeaşi zi, pe pista de rally- cross din cartierul Ştrand, singura din România pe care pot concura două maşini în paralel, cu start din acelaşi loc.
„Anul acesta vrem să experimentăm un format nou şi sper să atragem cât mai mulţi spectatori la pista de rally-cross”, a spus Sorin Itu, organizator. Startul în prima superspecială se va da la ora 17.43, iar cea de-a doua superspecială este programată de la ora 19.20. În ziua de sâmbătă sunt programate celelalte şase probe speciale ale raliului. Startul se va da la ora 10.00, din faţa Sălii Sporturilor „Transilvania”.
Raliul Sibiului poate fi urmărit în premieră şi pe internet, pe trei platforme de comunicare – Twitter, YouTube şi Facebook, dar şi pe site-ul oficial al raliului. Pe site-ul oficial al competiţiei, tot în premieră, se vor putea urmări, în timp real, printr-o aplicaţie specială de tip GPS, evoluţia pilotului favorit şi clasamentul general al raliului. O altă noutate constă şi în faptul că la ediţia din acest an toate maşinile vor fi supravegheate prin GPS.