Centrul oraşului s-a transformat azi în piaţă. Comercianţi din mai multe zone ale ţării şi-au întins tarabele lângă Fântăna Speranţei şi i-au îmbiat pe olteni cu legume prospete, miere, lapte ţuică sau pălincă. Încă de la primele ore ale dimineţii, slătinenii care au trecut prin centrul Saltinei au avut parte de o surpriză. Aici a apărut peste noapte o piaţă cu tarabe, comercianţi şi oferte care mai de care mai bune.
Producători de legume din judeţ, dar şi comercinaţi din alte zone ale ţării au venit să le ofere slătinenilor hrană poaspătă. „Avem legume praospete, culese din grădina proprie, nu sunt injectate, nu sunt poluate, nu sunt coapte pe vapor, ci la soare, aşa cum trebuie. Preţurile sunt mai mici decât în piaţă, aşa că oamenii au de ce să vină. Vâd că cunt cumpărători şi sperăm ca numărul lor să crească”, a spus Ion Păunel, de la Legumicola Pleşoiu.
Porumbul de fiert vândut ca pâinea caldă
Chiar dacă preţurile erau afişate, a fost loc şi negociere, mai lasă comerciantul, mai lasă şi clientul, şi vânzarea merge. „Cu o bătrânică ne mai înţelegem. Vrea şi ea să cumpere un borcan de miere şi las şi cu câţiva lei că ştiu că nu au bani. Aşa e omeneşte” a spus Ionel Mihăilă, apicultor din Teleorman.
Cel mai bine vândut produs a fost de dimineaţă porumbul zaharat de Pleşoi. 1 leu ştiuletele sau 6 la 5 lei. „Chiar aveam poftă să mănânc porumb fiert că am văzut la televizor în reportajele de la mare şi mă bucur că au adus aici. O să mă duc cu ei după mine la serviciu, dar am cumpărat că m-am gândit că poate se vinde până după amiază”, a spus Ilinca Tudose, de 37 de ani, funcţionară.
Slatina este al doliea după Bucureşti unde Agrostar a organizat pieţe volante, iar autorităţile locale speră că vor avea succes.„ Suntem primul oraş din România, după Bucureşti, unde se organizează aşa ceva. În capitală sunt 6 târguri, al n