Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: LITORAL 2009: Insula Ovidiu, oaza de pe Siutghiol

Publicat in Adevarul, joi 16 iulie 2009 ·

Ostrovul se află la cinci kilometri de staţiunea Mamaia. Insula a fost cumpărată în 2000 de trei fraţi, oameni de afaceri din Botoşani, ce au transformat locul ajuns în paragină într-un punct turistic atractiv al litoralului. Pentru a ajunge pe insulă, trebuie să iei vaporaşul ce pleacă de la pontonul din zona Cazino, de pe partea lacului. Vaporaşul Ovidius se deplasează atunci când sunt în jur de 20 de turişti dornici să facă o plimbare pe mare, cu condiţia ca marea să fie liniştită. În caz contrar, dacă marea este agitată şi sunt valuri, se pleacă pe şalupă, ce are o capacitate de 15 persoane.

Drumul durează 30 de minute şi costă 20 de lei dus-întors

Verdeaţa îmbracă toată insula. Plin de flori şi înconjurat de apă, peisajul te duce departe de lumea dezlănţuită. Insula este organizată ca un minisat de vacanţă. Are căsuţe de lemn, parc de joacă, restaurant în aer liber unde meniul se bazează pe produse din peşte.

„Eram curios de insulă. Vin de când sunt mic la mare, dar nu am mai fost aici. Văd în fiecare seară vaporaşul şi m-am gândit să vin şi pentru prietena mea, care vroia să ne plimbăm cu şalupa. Îmi place aici, dar este cam izolat. Nu ştiu dacă m-aş caza aici acum. Poate când voi mai îmbătrâni, când voi avea nevoie de linişte“, a mărturisit Dragoş Dinu (28 de ani), un turist din Târgovişte.

Refugiu

Pe insulă există zece căsuţe de 3 stele, cu 20 de locuri de cazare în total. O căsuţă costă 150 de lei pe noapte. Fiecare este dotată cu pat matrimonial, grup sanitar propriu, aer condiţionat, televiziune prin satelit, minibar. Pe insulă se poate pescui, se pot face plimbări cu bărci cu vâsle, cu scuterul pe apă, cu vaporaşul sau cu şalupa. Locul este preferat de vedete, pentru că este foarte retras.

„Este o oază de linişte. Am fost şi anul trecut pe insulă şi am rămas impresionată de cât de multă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum 27 minute
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 18 minute
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 30 minute
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 4 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 40 minute
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum 40 minute
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

România va putea exporta produse lactate şi piscicole pe piaţa din China

Radio Mures acum 59 minute
Două protocoale în acest sens au fost semnate azi, la Beijing, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a semnat Protocolul pentru produse lactate exportate din Român

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 27 minute
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Oamenii o iau razna de la căldură. Pe caniculă, crește numărul incidentelor violente, de la bătăi în stradă până la împușcături

Ziare.com acum 35 minute
Efectele caniculei asupra sănătății mintale sunt resimțite de cei mai mulți oameni, în special de cei care suferă de astfel de afecțiuni. Un val de căldură poate avea efecte multiple asupra chimiei creierului uman, astfel că în cele mai calde zile a

Continuă consultările la Palatul Victoria pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei - FOTO, VIDEO

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°