Fostul preşedinte Emil Constantinescu şi alţi 21 de foşti oficiali din regiune i-au adresat o scrisoare liderului SUA, Barack Obama, în care se declară îngrijoraţi de viitorul relaţiilor dintre SUA şi ţările din regiune. Aceştia spun că Europa Centrală şi de Est nu se mai află în centrul preocupărilor Statelor Unite, la 20 de ani de la căderea comunismului.
Semnatarii scrisorii pledează pentru menţinerea angajamentului SUA în regiune şi cer:
continuarea programului american al scutului antirachetă în Europao susţinere mai fermă a proiectului Nabucco din partea Statelor Uniteun NATO mai puternico strategie comună a UE şi NATO în relaţia cu Rusiaeliminarea obligativităţii vizelor pentru România şi Poloniaînfiinţarea unui nou program prin care să fie identificaţi acei lideri tineri de pe ambele maluri ale Atlanticului care pot continua proiectul relaţiilor speciale dintre SUA şi Europa Centrală şi de Est, aşa cum a fost el conceput în urmă cu 20 de ani.
Scrisoarea îi are printre semnatari pe fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, pe liderul istoric al Solidarităţii, Lech Walesa, pe fostul preşedinte lituanian Valdas Adamkus, pe Michal Kovac - primul preşedinte al Slovaciei, pe fostul preşedinte polonez Alexander Kwasniewski, pe fosta preşedintă a Letoniei, Vaira Vike-Freiberga, precum şi pe fostul ministru ungar de externe Janos Martonyi sau pe foştii miniştri cehi Karel Schwarzenberg şi Alexandr Vondra.
" Am scris această scrisoare pentru că, în calitatea noastră de intelectuali şi foşti decidenţi politici, suntem profund îngrijoraţi de viitorul relaţiei transatlantice, precum şi de calitatea viitoare a relaţiilor dintre Statele Unite şi ţările din regiunea noastră. Scriem în nume personal, în calitatea noastră de prieteni şi aliaţi ai Statelor Unite, dar, în acelaşi timp, de europeni devotaţi. Naţiunile noastre sunt profund înd