Cutremurător discurs a lansat către credincioşii romano-catolici din România Arhiepiscopul Ioan Robu în duminica ce tocmai a trecut. L-am urmărit în direct. A fost ca un strigăt disperat al păstorului unei comunităţi creştine minoritare în ţara noastră, dar extrem de importantă şi influentă pe plan mondial. De aproape 10 ani, Arhiepiscopia Romano-Catolică se luptă din răsputeri cu o încrengătură de tip mafiot pentru stoparea lucrărilor demarate la un zgârie-nori, la câţiva metri de Catedrala Sfântul Iosif. Lăcaşul de cult este într-un pericol fundamental, din cauza abuzurilor nesfârşite care au însoţit păcătoasa clădire, de la autorizarea ei frauduloasă până aproape de finalizarea ei. Aproape 2.000 de credincioşi romano-catolici au venit la Bucureşti, pentru a fi alături în protestul fără precedent, lansat chiar din interiorul unei biserici.

Ştim cu toţii că biserica trebuie să rămână în afara politicii, nu e democratic şi european să se amestece în treburile administraţiei. Ce facem însă când mizeria politicii şi a banului, redevenit ochiul dracului printr-o afacere dubioasă, agresează atât de puternic un simbol creştin al României? Romano-catolicii au răbdat prea mult. Au făcut zeci şi sute de petiţii, în ţară şi străinătate. S-au perindat prin zeci de procese în toată ţara, au purtat sute de ore în discuţii cu autorităţile.

Dreptatea lor, până la urmă, nu a putut fi găsită. Ba mai mult, după atâta vreme, o sentinţă judecătorească le-a răscolit amarul. Lucrările pot continua liniştite la monstrul de beton şi sticlă ce tulbură de ani buni liniştea dumnezeiască a Catedralei Sfântul Iosif.

Statul român, în integralitatea lui, prin componente de administraţie locală şi centrală, se face azi vinovat de grave abuzuri la adresa unei întregi minorităţi creştine. Discriminarea pe motive religioase poate fi o piatră de moară atârnată