- Cultural - nr. 337 / 16 Iulie, 2009 S-au implinit, pe 15 iunie, 120 de ani de la "savarsirea intru fiinta" a Poetului, iar in 12/25 iulie se implinesc 100 de ani de la nasterea lui Noica, Eminescu fiind pentru filosof "omul deplin al culturii romanesti", un model pedagogic: "In Eminescu substanta a devenit subiect. Cultura noastra folclorica, cultura lumii intregi..., in sfarsit rostirea noastra romaneasca" (C. Noica, Introducere la miracolul eminescian). Geniul poetului, caietele, manuscrisele, in a caror facsimilare si publicare vedea o raspundere nationala, poeziile, constituiau pentru Noica "un miracol al culturii romanesti". Ratiunea acestei fascinatii s-ar putea sa fi fost incercarile lui poetice din tinerete, atasamentul organic, dar si tematic fata de spiritul romanesc ce-ar salaslui in limba, dar si influenta lui Heidegger dupa care "Omul este pastorul fiintei, iar Limba casa fiintei... Fiecare limba este survenirea acelei rostiri esentiale in care unui popor istoric i se performeaza felul in care isi concepe esenta sa, adica apartenenta la Istoria lumii" (M. Heidegger, Originea operei de arta). Gandirea, categoriile conceptuale ,,se abandoneaza Fiintei", numai poetii numesc sacrul, caci "in chip poetic locuieste omul...", Hölderlin, in "luminisul Fiintei", Heidegger. Noica afirma ca fiinta romaneasca sta in limba, in gramatica modulatiilor verbului "a fi", in lexic "Cuvintele acestea, care sunt ciripitul nostru de fiecare zi, poarta raspunderea noastra mai adanca, si reprezinta adevarul nostru nestiut..., o limba iti dezvaluie lumea intr-un fel anumit... cuvantul poate purta in el o bogatie mai mare ca si conceptul" (C. Noica, Cuvant impreuna despre rostirea filosofica romaneasca). Dupa el, limba, vorbirea poeziei populare, limba poetica a lui Eminescu sunt insasi rostirea filosofica romaneasca. Rostirea devine, intr-un fel "tacerea fiintei" ca la Heideg