Situaţie paradoxală în justiţia românească. Curtea de Apel Bucureşti va judeca, la 21 iulie, propria cerere de a-l obliga pe ministrul Justiţiei să solicite Ministerului Finanţelor Publice deschiderea de credite pentru luna iunie, în care să fie inclus sporul de 50%. Mai citeşte şi:
CSM se judecă cu Ministerul Finanţelor pentru plata drepturilor salariale
Magistraţii nu vor salarii de vatmani şi cer grila de salarizare
CE va prezenta raportul pe justiţie în 22 iulie
Potrivit acţiunii depuse de preşedintele Curţii de Apel, Lia Savonea, la aceeaşi instanţă, ordinul ministrului Justiţiei din 3 iulie nu poate avea caracter retroactiv. Astfel, salariile pentru luna iunie trebuie să includă şi sporul de stres.
Angajaţii Curţii de Apel Bucureşti cer, de asemenea, ca Ministerul Justiţiei să repartizeze suma reprezentând sporurile.
Reprezentanţii Curţii de Apel invocă decizia aceleiaşi instanţe, din 7 iulie, atunci când aceasta a decis suspendarea ordinului ministrului Predoiu privind sporul de stres de 50% şi spun că ordinul încalcă şi Codul muncii.