Discipol al lui N. Steinhardt, fost deputat în Parlamentul României, poet şi animator cultural, preotul bistriţean Ioan Pintea este un ierarh cum puţini am întâlnit pe la noi. Veşnic tânăr (şi ferice, aproape că vine de la sine) mereu cu zâmbetul pe buze şi cu privirea senină, părintele Pintea îţi poate vorbi cu aceeaşi dezinvoltură despre cele sfinte, dar şi despre muzica lui Leonard Cohen, despre textele Vechiului Testament şi despre poezia Sylviei Plath. Nu degeaba spunea Dan C. Mihăilescu: "De-am avea măcar douăzeci, dacă nu o sută de astfel de preoţi (...), cu totul altfel ar arăta dialogul intelectualilor laici cu Biserica Ortodoxă..." La fel de în largul său în amvon sau în cele mai selecte cercuri intelectuale, îngrijit şi aranjat după standardele timpului în care trăim, Ioan Pintea nu are nimic din vehemenţa dogmatică dusă până la crispare a (prea) multora dintre clericii ortodocşi. Dimpotrivă, cu un discret zâmbet ironic pe buze, se angajează fără rezerve în orice tip de discuţie, iar singurele sale argumente sunt date de propriile-i raţionamente, clădite, e drept, pe o cultură (inclusiv religioasă) temeinic asimilată. Orice intelectual laic recunoaşte din prima clipă în Ioan Pintea pe one of us, iar celor neatenţi în momentul prezentării le va veni greu să creadă că fermecătorul lor partener de dialog este un preot ortodox. Chiar dacă o anumită smerenie, cât se poate de autentică, poate trăda acest "secret".
La fel ca omul Ioan Pintea, poetul omonim se situează undeva între cer şi pământ. Poezia sa leagă într-un fel misterul divin al creaţiei de truda inginerească (atât de specifică poeţilor generaţiei '80) a construirii poemului. Descrierea universul cotidian al poetului, a mediului clasic şi a dificultăţii de a scrie, specifice literaturii textualiste sunt nelipsite în lirica lui Ioan Pintea, însoţite însă, de cele mai multe ori, de rev
