Libertatea lui ar putea fi întârziată de un recurs
Zilele de răcoare ale lui Tolea sunt numărate. După ce magistraţii au admis cerea de contopire a pedepsei din dosarul „Scotch Club“ cu pedeapsa dată de Tribunalul Madrid, avocatul lui Anatolie Ciumac speră ca decizia să nu fie atacată. Dacă procurorii nu vor face recurs, Tolea ar putea fi liber într-o lună. „Actele care atestă că Anatolie Ciumac a ispăşit pedeapsa în Spania ne-au fost trimise de la bun început de un avocat, cel care l-a reprezentat pe Tolea în Madrid. Noi aşteptam de la tribunalul spaniol o confirmare că actele sunt autentice şi informaţiile sunt corecte, şi putem spune că această confirmare a venit destul de repede, dacă ţinem cont că şi magistraţii din Spania sunt acum în vacanţă”, a declarat Claudiu Prunariu.
Procurorii au la dispoziţie 10 zile, începând de alaltăieri, pentru formularea unui atac împotriva deciziei Tribunalului de contopire a pedepselor. Dacă eventualul recurs va fi admis, Tolea va mai rămâne în închisoare.
Imediat după decizia de miercuri a Tribunalului Braşov, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a cerut transferul lui Tolea Ciumac într-o altă închisoare de maximă siguranţă. Astfel, el va părăsi astăzi Penitenciarul Codlea. Destinaţia nu a fost dezvăluită dar există două posibilităţi - Rahova sau Jilava.
Anatolie Ciumac a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare în dosarul „Scotch Club“, în care este acuzat de tentativă de omor. În 1999, la un bar de noapte din Braşov, Tolea s-a războit cu un cunoscut membru al lumii interlope braşovene, Marius Ilie, răfuiala terminându-se cu focuri de armă şi maşini incendiate în centrul Braşovului. În urma altercaţiei, trei persoane au fost rănite, dintre care una a rămas paralizată pe viaţă. Libertatea lui ar putea fi întârziată de un recurs
Zilele de răcoare ale lui Tolea sunt num