Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harry Tavitian şi Cserey Csaba concertează azi, la Reduta

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 17 iulie 2009 ·

Centrul Cultural Reduta le propune braşovenilor o nouă infuzie de muzică de calitate. Haryy Tavitian şi Cserey Csaba, doi „monştri” consacraţi ai genului lor, se (re)întâlnesc într-un concert eveniment care va avea loc pe 17 iulie, începând cu ora 20.00. Recitalul de jazz al armeanului din Dobrogea şi al secuiului din Transilvania este organizat de Institutul Cultural Român (ICR), în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta şi face parte din seria de concerte Teach Me Tonight. Cartea de vizită a celor doi nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru marele public în privinţa artei pe care o creează. Harry Tavitian este potrivit criticului austriac Richard Schuberth, „printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European“.

Jazzul de avangardă şi blues-ul arhaic alternează în creaţia sa, traversată de la început de un puternic filon etnic. Percuţionistul Cserey Csaba, un autodidact, s-a afirmat în anii 70 în domeniul rock-ului progresiv. Inspirat de muzica orientală, el este cel care a fondat formaţiile Mistic şi Trio Ra. De asemenea, este creator al unor instrumente şi iniţiator al unei şcoli de percuţie la Satu Mare.

În compoziţiile lui Tavitian şi Cserey, folclorul este „reinventat” în contextul jazzului. Primul lor CD, numit „Naşterea” şi lansat la începutul lui noiembrie 2008, „exprimă puterea de transcendere a muzicii, în toate tradiţiile şi formele sale”, potrivit criticilor internaţionali. Centrul Cultural Reduta le propune braşovenilor o nouă infuzie de muzică de calitate. Haryy Tavitian şi Cserey Csaba, doi „monştri” consacraţi ai genului lor, se (re)întâlnesc într-un concert eveniment care va avea loc pe 17 iulie, începând cu ora 20.00. Recitalul de jazz al armeanului din Dobrogea şi al secuiului din Transilvania este organizat de Institutul Cultural Român (ICR), în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta şi face

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum 4 ore
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

Sorin Grindeanu: Îmi voi publica în continuare declaraţiile de avere şi de interese/ Românii vor fi informaţi inclusiv de veniturile soţiei

News.ro acum 49 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a reacţionat în urma deciziei CCR privind declaraţiile de avere ale demnitarilor şi funcţionarilor publici şi a afirmat că în continuare îşi va publica declaraţiile de avere

Gigi Becali jubilează, după transferul lui Denis Alibec la FCSB: „Ne duce în Liga Campionilor”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (65 de ani), patronul de la , a confirmat că (34) este „bomba” pe care anunțase că o va da în această vară pe piața transferurilor.

Un tribunal argentinian a declarat nul procesul privind neglijența medicilor în cazul morții lui Maradona

G4Media acum 15 minute
Un tribunal argentinian a declarat joi nul procesul împotriva a şapte profesionişti din domeniul sănătăţii acuzaţi de neglijenţă în cazul morţii legendarului fotbalist Diego Maradona. Este cea mai recentă întorsătură dramatică a unui caz care a capt

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 2 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 2 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Rezultat rușinos înregistrat de Jaqueline Cristian în proba de dublu feminin de la Roland Garros

Adevarul acum 36 minute
După ce Gabriela Ruse a fost elimnată azi în turul doi de Paula Badosa, Jaqueline Cristian (26 de ani, 60 WTA la simplu) a rămas mândria României la Roland Garros, unde a ajuns în turul 3 în proba de simplu, fază a competiției unde va da mâine peste

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Cum vor arăta facturile românilor de la 1 iulie? Sebastian Burduja a făcut anunțul

Mediafax acum 3 ore
Românii se tem că, de la 1 iulie, vor plăti mai mult la utilități. Ca raspuns la toate știrile false care au circulat în ultima perioadă, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a liniștit pe români, asigurându-i că după 1 iulie, facturile nu vor „

Sorin Grindeanu, despre METROUL de la Cluj: „Nu există pericol de pierderi de finanțări/ Eu știu că se lucrează, dar nu e în gestiunea noastră”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu a afirmat că Ministerul Transporturilor are aproximativ un sfert din totalul fondurilor prin PNRR, însemnând 7,2-7,3 miliarde de euro. Întrebat despre metroul de la Cluj, ministrul interimar a declarat că: „Eu știu că se lucrează, da

Vremea

București
acum

18°
joi

14°/25°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

17°
joi

13°/22°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°