Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Primăria strânge bani pentru Ciomu

Publicat in Adevarul, vineri 17 iulie 2009 ·

Municipalitatea intenţionează să dea în judecată Ministerul Sănătăţii pentru recuperarea daunelor în cazul medicului care a lăsat infirm un pacient. Cei 500.000 de euro pe care Primăria îi va plăti vor fi recuperaţi prin reţinerea unei sume din venitul lunar al doctorului, din vânzarea apartamentului acestuia şi cu banii de la minister.

Bucureştenii vor plăti timp de trei ani 500.000 de euro pentru greşeala medicului Naum Ciomu. Curtea de Apel Bucureşti l-a obligat pe doctorul „taie penis“, în noiembrie anul trecut, să plătească despăgubiri morale victimei sale. Execuţia este îndreptată împotriva Spitalului „Burghele“, întrucât medicul Ciomu nu poate acoperi despăgubirile.

Spitalele din Capitală au fost însă preluate de municipalitate, la iniţiativa primarului general Sorin Oprescu, de la Ministerul Sănătăţii. Astfel, sumele vor fi plătite din bugetul local. „Suma este de 500.000 de euro, însă nu s-au încheiat negocierile cu victima. Cel mai probabil, anul acesta vom plăti 200.000 de euro“, a explicat directorul Administraţiei Spitalelor din cadrul Primăriei Capitalei, Marius Savu.

„Intenţionăm să dăm în judecată Ministerul Sănătăţii“

Banii vor fi recuperaţi de către Administraţia Spitalelor de la Naum Ciomu, în instanţă. „I se va opri lunar o sumă de bani sau poate că i se va scoate la vânzare apartamentul. Dacă nu plătim despăgubirile, Spitalul „Theodor Burghele“ poate fi executat silit şi se poate închide “, a mai spus Savu.

El a adăugat că Primăria intenţionează să dea în judecată şi Ministerul Sănătăţii pentru a recupera o parte din bani. „În 2004, când s-a petrecut incidentul spitalul se afla în administrarea ministerului, nu al primăriei“, a explicat Savu.

„Cu banii ăia făceau grădiniţe“

Bucureştenii sunt revoltaţi că daunele în cazul Ciomu vor fi plătite din taxele lor. „Nu am mai auzit de aşa ceva! Cum adică să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanța: Două persoane, între care un copil, au căzut în canalul Dunăre – Marea Neagră

Mediafax acum 25 minute
UPDATE: Potrivit ISU Constanța, persoanele căzute în apă erau un tată și fiul său în vârstă de 9 ani. Incidentul a avut loc la intrarea în Portul Medgidia. Copilul a fost preluat și transportat la spital, fiind conștient și cooperant, iar tatăl, în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 26 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 39 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Cadavrele a cinci schiori au fost găsite în apropierea unei stațiuni din Elveția

HotNews acum o ora
Cadavrele a cinci schiori au fost găsite sâmbătă în masivul Rimpfischhorn, lângă stațiunea de schi Zermatt din Elveția, a anunțat poliția cantonului Valais într-un comunicat publicat duminică, transmit agențiile France Presse și Agerpres. Identifica

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 7 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Lando Norris câştigă Grand Prix-ul din Monaco

Ziarul Financiar acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei McLaren, a încheiat pe primul loc cursa de Formula 1 de la Monaco, urmat pe podium de Charles Leclerc (Ferrari) şi Oscar Piastri (McLaren). Norris a trecut primul linia de sosire pe circuitul stradal din Monaco, relansâ

Iranul suspendă aplicarea legii privind purtarea obligatorie a hijabului de către femei. Decizia Parlamentului a fost blocată de forul superior

HotNews acum 3 ore
Consiliul de Securitate Naţională al Iranului a oprit punerea în aplicare a legii controversate privind purtarea obligatorie a hijabului (acoperământ de cap) de către femei, transmite duminică DPA, preluată de Agerpres. „Consiliul de Securitate ne-a

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 7 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Autoarea atacului cu cuțit comis în gara din Hamburg tocmai fusese externată dintr-un spital de psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Suspecta în recentul atac cu cuțitul comis în gara centrală din Hamburg fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte de agresiune, au declarat duminică responsabili germani, potrivit agenției de presă DPA, citată de Agerpres. Femei

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°