Despre proprietatea intelectuală avem, cu toţii, păreri interesante, prejudecăţi înrădăcinate şi presimţiri sumbre, în diferite dozaje, pentru că sîntem, cu toţii, creatori, mai mult sau mai puţin originali. Avînd privilegiul să citesc în avans contribuţiile la această temă, mi-am permis să presar, printre ele, comentarii personale şi idei subversive.
Mihail Radu Solcan crede că pirateria este, în contextul proprietăţii intelectuale, o "metaforă alunecoasă". Există, oare, metafore care să fie altfel? Odată instalate ferm în imaginar, legate rigid de un sistem de concepte, ele devin simple clişee. Mihail Radu Solcan îl citează pe Defoe, care, în 1703, afirma că scrie doar pentru notorietate, fără să-i pese de proprietate, faptul că scrierile îi sînt difuzate fiindu-i de ajuns. În fond, la rîndul lui, îşi datora celebritatea stilizării unui manuscris care nu-i aparţinea, cel al lui Alexander Selkirk, devenit Robinson Crusoe. Opt ani mai tîrziu, Defoe ar fi fost mai reticent în declaraţii. Statutul reginei Anna, emis în 1711, trecea dreptul de proprietate intelectuală de la editori la autori. Uzînd de acest statut, Defoe ar fi putut să evite închisoarea datornicilor. Paradoxul semnalat de Mihail Radu Solcan este că tocmai libertarienii, care au oroare de monopolul instituit de stat şi pentru care proprietatea tangibilă este tocmai garanţia limitării acţiunii statului, cer intervenţia autoritară a aceluiaşi stat, dorit de ei, în principiu, minimal, pentru apărarea proprietăţii intelectuale. Din această dilemă se poate, însă, ieşi. Plătim impozit statului, plătim şi rate firmelor de asigurări, sperînd că, în felul acesta, proprietăţile noastre tangibile " casa, maşina, ogorul, pădurea " vor fi apărate. Nu există, însă, impozit, pe proprietatea intelectuală. Cei interesaţi să le fie apărată n-au decît să plătească un impozit similar cu cel pe clădiri. Ceilalţi n
