Nu demult, nişte ghermani de-ai premierului napocitan se săturaseră de România şi protestul lor a învolburat niscaiva minţi prin regatul miticilor. Cum era şi firesc, înjurătura sabinică n-a stârnit vreo mişcare de secesiune, vreo urnire de mase, aşa că astăzi Clujul se mândreşte cu ditamai şeful de Cabinet al compromisurilor neînchipuite. Mai recent, destui români se sastisiseră chiar de România şi alegeau să se exileze, de bunăvoie, taman în Congo, numai să scape de domnia lui Adrian, întâiul împărat pesedist. Ce-a fost, ce n-a fost, cert e că voturile număratu-s-au într-un fel marinăresc, şi Traian s-a trezit iarăşi cârmaci biruitor. Dar nu pe ape, ci pe pământul cotropit cândva de romani şi turci, de fanarioţi şi sovietici, de ne-am pricopsit pe veci cu proastele obiceiuri ale lumii sibarite.

Unii s-au mahmurit zile în şir la auzul veştii de triumf băsescian, alţii s-au sinucis din loialitate neţărmurit-tabacică faţă de autoproclamatul ţepuitor de ticăloşi. Câţiva s-au pitit prin ascunzişurile politice, iar destui au căzut la picioarele învingătorului, trădând şi implorând iertare contra cost. Şi clemenţa costă, se ştie dintotdeauna, îndeosebi la începutul sultanatului!

Orişicum, mulţimea a salutat saturnalic rotaţia de cadre din vârful cotrocenist şi a visat la cai portocalii pe pereţi. Până ce s-a prins că e trasă pe sfoară. Însă nu din prima, desigur, şi nici din a doua, ci niţel mai târziu, întrucât poporul e "îndelung răbdătoriu" şi are memoria scurtă. "Răbdătoriu", dar nu prost, fiindcă a băgat de seamă că noul conducător nu-şi ţine vorba.

Păi, unde s-a mai pomenit să zici că-l pui pe unu', Stolojan parcă (istoria l-a uitat deja, ca pe orice pigmeu!), la Guvern, şi apoi să-l îmbrânceşti din turnul din Deal? Să le urezi alor tăi să trăiască bine şi-n acelaşi timp să le micşorezi, cu sumbru cinism, salariile şi pensiile!

Ori să faci