Despre o perioadă în care teatrul "nu se putea mânca pe pâine"... despre o perioadă în care un titlu, o idee sau o poveste îţi pătau dosarul sau te trimiteau la... "Canal"! Despre "Teatrul din 1989" într-un dialog cu Ovidiu Cornea, fostul director al "Teatrului Ioan Slavici" din Arad: "Prima amintire, despre teatrul de atunci, este legată de «Omul care s-a trezit vorbind singur». Este o piesă semnată de Radu Dinulescu care venise exact în perioada aceea de la Baia Mare, luase premiul Uniter pentru «Leonce şi Lena»... pe atunci era o tânără speranţă".

Distribuţia era extraordinară, spectacolul se anunţa a fi de excepţie, dar în "Epoca de Aur" fiecare cuvânt era interpretabil... Povestea spectacolului ne este dezvăluită în continuare de Ovidiu Cornea: "Era o dezbatere despre conştiinţă şi adevăr în care erau implicaţi şi activişti de partid, şi secretari de judeţ şi lideri sindicali. Un ziarist care voia adevărul şi care şi-a asumat toate riscurile de rigoare a fost dat afară şi ştiţi ce presupunea acest lucru mai ales în realitate... erai izolat de societate. Situaţia din familie nu era nici pe departe mai strălucită... A fost părăsit de soţie şi aşa mai departe. Era gata spectacolul, dar au urmat vizionările şi implicit toate problemele. Am avut chiar un delator în teatru. Actorul care m-a pârât juca în cadrul acestui spectacol şi chiar avea un rol special. A fost culmea ironiei şi a prostiei! Am chemat în ajutor Ministerul Culturii, prin intermediul domnului Constantin Măciucă, în care îmi pusesem toate speranţele... a văzut spectacolul şi îmi spune: «Domnul Cornea, te felicit, dar nu te putem ajuta!». Piesa a avut parte de şase vizionări. În cele din urmă... am rescris-o! S-a propus să fiu dat afară şi să plătesc decorul care costa o sută trei zeci de mii de lei. Vă daţi seama? Două Dacii! Am avut noroc că primul secretar de la Arad a ajuns ministr