Am văzut cum i-a impresionat frumoasa jucătoare pe americani. Noi ne întîlnim luni, pe ygsp.ro
Unii sînt la mare, la soare, alţii la munte, la răcoare. Unii plîng după amicalele celor de la Dinamo, alţii îi compătimesc pe cei rămaşi fără case de la Rapid, ceilalţi se "împrietenesc" cu Gigi Becali.
Dar toţi citesc ygsp.ro şi ne trimit povestioare. Iar noi le mulţumim pentru asta. Avem ceva frumos şi în această săptămînă. Cum lumea s-a cam plictisit de fotbal, mergem la tenis şi la ciclism. Cu Maria Şarapova şi cu Lance Armstrong.
Smash, Maria!
Coco
Fata născută în Siberia a ajuns la şapte ani la Academia lui Nick Bollettieri. La primul test, unul dintre antrenori i-a trimis mingea peste fileu, gîndindu-se că puştoaica blondă nu va reuşi să returneze, la cît de fragilă era. Surpriză! Într-o clipă, mingea l-a izbit în cap, dîndu-i şapca jos. Lovise mica Şarapova!
Testul lui Lance
Carol
Cînd a vrut să-i contureze un portret lui Lance Armstrong, un reporter de la "New Yorker" a fost invitat de antrenorul ciclistului american, Chris Carmichael, să dea un test pe care "The Boss" îl trecea în fiecare lună. "Am mers pe bicicletă pe un drum de munte destul de dificil, am făcut cam zece kilometri şi ne-am oprit", a povestit jurnalistul, care, extenuat, a întrebat: "Cît mai e din test?". Antrenorul a răspuns zîmbind: "De-abia acum începe!".
Am văzut cum i-a impresionat frumoasa jucătoare pe americani. Noi ne întîlnim luni, pe ygsp.ro
Unii sînt la mare, la soare, alţii la munte, la răcoare. Unii plîng după amicalele celor de la Dinamo, alţii îi compătimesc pe cei rămaşi fără case de la Rapid, ceilalţi se "împrietenesc" cu Gigi Becali.
Dar toţi citesc ygsp.ro şi ne trimit povestioare. Iar noi le mulţumim pentru asta. Avem ceva frumos şi în această săptămînă. Cum lumea s-a ca