Comisia Europeană va recomanda, săptămâna viitoare, ca România şi Bulgaria să rămănă sub un mecanism special de monitorizare şi după 2009. Măsura este consecinţa progresului lent în reformarea justiţiei şi în lupta contra corupţiei şi crimei organizate, din cele două state, susţine EUobserver. Sursa: Wikipedia
Recomandările comisiei vor fi prezentate public, în 22 iulie. Decizia vine în ciuda încercărilor autorităţilor române de a ieşi din mecanismul de monitorizare, aplicat de autorităţile comunitare, încă din perioada de preaderare la Uniunea Europeană, ca efect al reformelor incomplete din justiţie şi a problemelor de corupţie.
Germania, Olanda, Suedia, Danemarca şi Austria sunt pentru continuarea monitorizării, pentru că se consideră că în absenţa verificărilor UE problemele din Justiţie se vor accentua. Reprezentanţii acestor state dau ca exemplu tentativa unor politicieni de desfiinţa Departamentul Naţional Anticorupţie, demers care a eşuat, tocmai în contextul monitorizării atente din partea UE.
Oficial executivul european este de părere că România şi Bulgaria nu vor putea ieşi de sub supraveghere, până când nu vor îndeplini toate angajamentele asumate la aderare, precum înfiinţarea unei agenţii speciale pentru probleme de integritate şi verificarea declaraţiilor publice de avere ale oficialilor, dar mai ales asigurarea unui sistem judiciar eficient şi transparent. Pentru amândouă statele, Comisia va puncta pe lipsa de voinţă a politicienilor în lupta contra corupţiei.
Procese prea lungi si sentinţe blânde
EUobserver susţine că Parlamentul României va fi criticat pentru blocarea anchetelor în cazul unor infracţiuni de luare şi dare de mită, în care sunt implicaţi politicieni, iar judecătorii pentru că permit trenarea proceselor, dar şi pentru faptul că sentinţele sunt prea blânde. Singurul avanta