„Barbati care urasc femeile”, de Stieg Larsson
Editura „Trei”, Libraria „Diverta”
Este greu sa vorbesti despre un roman politist fara a vaduvi viitorul cititor de placerea suspansului. O asemenea carte se recomanda în functie de entuziasmul onomatopeic cu care ti-o prezinta cel care a citit-o deja. Însa trebuie dezvaluit faptul ca acest roman sfideaza orice asteptari, începând de la faptul ca subiectul nu trateaza misoginitatea de zi cu zi, dupa cum prezice titlul, ci coboara la radacinile patologice ale psihozelor care au ca manifestare violenta împotriva femeilor. Caracteristic oricarui roman politist, acesta se desfasoara sub forma unei partide de sah dintre autor si cititor, primul aruncând din rasputeri praf în ochii celuilalt.
Mikael Blomkvist, cel însarcinat sa dezgroape adevarul si, eventual, dreptatea din negurile timpului, este personajul care ilustreaza perfect consecintele jurnalismului de investigatie într-o lume corupta si al carei cariera este distrusa în urma unei acuzatii de defaimare. Lisbeth Salander, cel mai bun researcher al Suediei, este aproape stereotipul anarhistei (tatuaje, motocicleta, piercings, marginalizata, introvertita, are deseori probleme cu politia). Cele doua personaje, lucrând împreuna la un caz nerezolvat, dat uitarii cu treizeci de ani în urma, constituie miezul tipologic în jurul caruia autorul tese o lume pur realista. De aici izvoraste faptul ca nimic nu se întâmpla conform asteptarilor. Nu exista scene siropoase si lacrimogene. Nu exista hiperbole, nu exista antiteze. Nici un cliseu. Fara happy end american. Doar realitatea bruta.
Acest gen de scriere se aseamana putin cu cel al lui Stephen King în romanele sale horror-SF care s-au bucurat de nenumarate ecranizari. Cele care te fac sa simti cu o oarecare strângere de inima faptul ca în palma dreapta au ramas atât de putine foi si care la final te
