Clapeta primului volum de proză scurtă semnat de Bogdan Dumitrescu e în bună măsură angoasantă pentru orice cititor familiarizat cu literatura ultimelor două decenii. Sunt trecute acolo, în succintul curriculum vitae, lucruri pe care, odată ce le afli surprins, realizezi că ar fi trebuit, de fapt, să le fi ştiut deja. Căci, dacă s-a situat adesea în umbră, el n-a fost niciodată, cum spuneau cei vechi, o umbră a umbrei. Discreţia lui derivă din expunere mediatică. Iar anonimatul, din celebritate. A fost preparator, între 1995 şi 1996, la Catedra de Literatură Comparată a Literelor bucureştene. A fost redactor al posturilor de radio ProFM şi Total. A fost şeful Biroului de Presă al Fundaţiei Culturale Române, apoi redactor la TVR Internaţional, redactor-şef al secţiei de divertisment din ProTV. A trecut şi prin CNA, ca referent de specialitate. Actualmente, e director de creaţie într-o agenţie publicitară. Mai interesantă, poate, e activitatea lui gazetărească, începută la România literară şi extinsă către Dilema, Dilemateca, Arc, Contemporanul sau Contrapunct. (Descripţia e riguros exactă. M-am abătut cu prea puţin de la textul prezentării.) N-ar mai rămâne de adăugat decât că recomandarea de pe ultima copertă vine din partea lui Mircea Cărtărescu, prin al cărui cenaclu debutantul de azi a trecut cândva.

M-am lungit un pic cu acest portret. Nu din cine ştie ce înclinaţii istorico-literare (le găsesc de altfel complet nepotrivite într-o cronică), ci pentru că formula compozită pe care am dedus-o mai sus se potriveşte, în cazul lui Bogdan Dumitrescu, atât omului, cât şi prozei pe care o scrie. Intimitatea capătă, într-un chip organic, accente publice. Singurătatea e manifestă, fără a fi clamată. Dragostea se vede la lumina zilei. Panica se încarcă de eroism. În acest sens, apropierea de copiile fără original ale lui Baudrillard merită reţinută. Multe d