Citesc, oarecum mirat, ce scrie Marin Mincu: "În fond, ce a mai rămas de pe urma legendarului Villon decât un abur inefabil/ inconsistent..." Îmi aminteşte o vorbă a propagandistului de la învăţământul ideologic al lucrătorilor din cultură, pe vremea când tăndăleam la muzeu: "Cine mai vorbeşte astăzi despre Baudelaire şi Rimbaud, poeţi de cabinet?"

Reiau lectura după ce mă dezmeticesc o zi. Acum citesc: "...Villon şi E.A. Poe sunt exponenţii geniali ai boemei absolute." Ce să zic ? Când să-l cred ? Meci egal ?

E incomod ca la cea mai trecătoare depresie să mă întreb "Ce caut eu aici ?"

Mă duc după pâine. Pisică neagră, dinspre dreapta (văzând că mi-am schimbat ruta de când s-a asfaltat Latina, s-a mutat de pe Corbeni). Călinescu spune că-i de bine de la dreapta. Să-l cred ? Să nu-l cred?

N-am putut să adorm decât târziu, cu somnifer. T s-a sculat devreme şi face pregătiri pentru Braşov. "-Sunt motorizată, zice ea. -Eu, mototolizat."

Scriitorul care crede că ştie ce-i literatura e pierdut, îi spun unui tânăr, mintos cum numa-n vis. Fumat!, îmi spune el.

Sub presiunea democraţiei ori profitându-se de ea, s-au luat măsuri nocive al căror efect se va stinge într-un timp nedeterminat. După primul război, pe nepregătite, votul universal. Acum, de exemplu, inamovibilitatea judecătorilor. Aceiaşi nefericiţi care dădeau sentinţe cum le dicta Partidul, acum le dau cum le dictează propriul buzunar. Iar mediile se reproduc... Cârteşti ? Nu eşti democrat!

Ne uităm cu strângere de inimă la domnul A., cum merge, cum respiră tot mai greu. Un om coleric, se înfurie din orice. Cu noi, niciodată, nici o vorbă, măcar acră, în mai bine de opt ani.

Nu cred că e elitism în felul cum sunt trataţi unii informatori. Nu fiindcă sunt valoroşi îi cocoloşim. Fiindcă sunt prietenii noştri.